Leul se apreciază uşor. Curs valutar BNR: 4,3842 lei/euro

Economica.net
19 02. 2013
leu--bani_33907500

Cursul de schimb a fluctuat nesemnificativ în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, în jurul nivelului de 4,3850 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.

La deschidere euro a fost cotat la 4,3850 – 4,3870 lei, foarte uşor sub nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,3855 – 4,3875 lei/euro.

În prima oră cotaţiile au variat nesemnificativ în cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse, astfel că nivelul minim tranzacţionat a fost de 4,3850 lei/euro, iar maximul de 4,3851 lei/euro.

La ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3850 – 4,3870 lei.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3870 lei/euro şi 3,2853 lei/dolar.