Leul se depreciază. Euro sare de 4,37 lei

Economica.net
05 02. 2013
bani__monede__euro_07635600_02968700

Cursul de schimb a urcat peste 4,3800 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, pe fondul ordinelor de cumpărare de euro plasate în special de jucătorii locali, însă volumele de tranzacţionare au fost reduse.

La deschidere euro a fost tranzacţionat la 4,3760 lei, uşor peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,3715 – 4,3725 lei/euro.

Ulterior, ordinele de cumpărare de euro au ridicat cotaţiile peste 4,38 lei/euro, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,3860 lei/euro.

La ora 10:00 băncile cotau euro la 4,3825 – 4,3859 lei, cu 1,1 – 1,34 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3667 lei/euro şi 3,2154 lei/dolar.