Leul se depreciază masiv. Cursul, aproape de 4,5 lei/euro pe interbancar

Cursul a crescut la 4,49 lei/euro, nou maxim al anului, deprecierea din ultimele şase şedinţe fiind de 3,7%, pe o piaţă cu volume de tranzacţionare în urcare la deschiderea de joi, explicate de dealeri atât prin acoperirea poziţiilor de pe titluri de către străini, cât şi prin cumpărări comerciale.
Economica.net - joi, 06 iun. 2013, 07:10
Leul se depreciază masiv. Cursul, aproape de 4,5 lei/euro pe interbancar

La deschidere euro a fost cotat la 4,4580 – 4,4600 lei, respectiv cu 2,7 – 2,8 bani peste cotaţiile de la închiderea şedinţei precedente, de 4,4300 – 4,4330 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, euro era cotat de bănci la 4,4880 – 4,4900 lei, respectiv cu 5,7 – 5,8 bani peste închiderea de miercuri. Astfel, leul era în scădere cu 1,3% în raport cu euro.

Faţă de deschiderea precedentă, deprecierea leului în raport cu euro este de 2%.

Ulterior, cursul a continuat să crească, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,49 lei/euro. Un nivel atât de ridicat nu a mai fost atins pe piaţa interbancară de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut.

„Volumele de tranzacţionare sunt în creştere faţă de ceea ce a fost în ultimele zile. Este posibil să asistăm în continuare la ieşiri ale unor jucători străini de pe titlurile de stat, însă la fel de posibil este ca străini să îşi acopere poziţiile luate pe titlurile de stat prin hedging-uri, după ce în zilele trecute au vândut lei pe piaţă”, a afirmat un dealer.

Alţi dealeri spun că deprecierea leului poate fi determinată şi de unele ordine de cumpărare de euro plasate de bănci în numele unor companii, care înainte au aşteptat un curs de schimb mai mic.

„Cred că sunt unele tranzacţii comerciale, companii care au aşteptat un momemnt mai bun pentru cumpărare, un curs mai mic, însă când au văzut că rata de schimb începe să crească destul de mult s-au agitat şi au decis să cumpere acum, anticipând că mai târziu cursul va fi mai sus. Mişcarea este notabilă pentru leu, mai ales că moneda naţională nu s-a mai mişcat atât de mult de ceva timp, deşi volumele de tranzacţionare nu sunt spectaculoase, sunt undeva sub 100 milioane de euro pentru prima oră. Sunt mari faţă de zilele precedente, însă am putea spune că sunt în media unei şedinţe obişnuite. Pe de altă parte, deprecierea înregistrată de leu miercuri şi azi, de aproximativ câte 1%, a sporit considerabil şansele ca BNR să intervină indirect în piaţă şi să tempereze deprecierea”, a afirmat un alt dealer.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul înregistrau variaţii foarte uşoare în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 2,83 bani, la 4,4291 lei/euro, şi a atins cel mai ridicat nivel din acest an. O rată de schimb identică a fost anunţată de banca centrală la 28 decembrie.

Leul s-a depreciat miercuri şi în raport cu dolarul american, rata de referinţă urcând cu 2,36 bani, la 3,3885 lei/dolar. Cotaţia de miercuri reprezintă cel mai înalt nivel începând din 8 aprilie.

În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a urcat la 3,5737 lei/franc, atingând maximul începând cu 22 aprilie.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi sunt de 3,25% – 3,75% pe an, după ce miercuri au fost la 2,95% – 3,45% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...