Leul se depreciază uşor. Curs valutar BNR: 4,4179 lei/euro
Cursul de schimb a scăzut marginal, spre 4,41 lei/euro, în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
Primele tranzacţii au fost realizate la 4,4150 lei/euro, paritate cu puţin sub nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4160 – 4,4170 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au continuat să scadă uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4125 – 4,4130 lei, respectiv cu 0,35 – 0,4 bani sub ultimele cotaţii de luni.
Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4143 lei/euro şi 3,4440 lei/dolar.
Forintul şi leul au fost în luna martie monedele din Uniunea Europeană /UE/ care au marcat pe pieţele financiare cele mai mari scăderi faţă de euro, de circa 2,9% şi, respectiv, 1,3%, se arată într-o analiză a sucursalei din România a companiei Noble Securities.
Pe de altă parte, în pofida deprecierii din martie, leul a încheiat primele trei luni ale anului cu un avans de 0,7% comparativ cu euro. Leul a rămas în zona pozitivă deoarece moneda naţională acumulase o apreciere semnificativă în prima parte a anului, în contextul anunţului făcut de JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României în indicele băncii pentru bondurile guvernamentale de pe pieţele emergente.