O intervenţie puternică duce cursul EUR/RON sub 4,38

Cursul euro/leu a ajuns sub cotaţia de deschidere, după o intervenţie în piaţă care a pus moneda naţională pe o traiectorie de apreciere, diferită de cea a regiunii.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 09:15
O intervenţie puternică duce cursul EUR/RON sub 4,38

De la ora 9:30 la 11:30, leul a câştigat teren faţă de euro şi a ajuns la de la 4,3830 unităţi pentru un  euro până la 4,3776 lei pentru un euro.  La ora 11:30, euro pierduse 0,18% faţă de leu şi referinţa de închidere din sesiunea anterioară de 4,3870 lei/euro.

În acelaşi interval zlotul polonez şi forintul maghiar s-au depreciat substanţial, moneda ungariei ajungând să piardă la un moment dat 0,6% faţă de euro.

Primele tranzacţii de vineri au fost realizate la 4,3840 – 4,3850 lei/euro, cu 0,15 – 0,3 bani peste ultimele cotaţii de joi, de 4,3810 – 4,3835 lei/euro.

Ulterior, unele ordine mai mari de vânzare de euro plasate de un jucător local au dus cursul până la un minim al primei ore de 4,3805 – 4,3820 lei/euro, însă apoi cotaţiile au revenit aproape de nivelul de la deschidere.

Astfel, la ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3830 – 4,3840 lei.

„Străinii care mizau pe aprecierea leului şi a valutelor din regiune au început să îşi închidă din poziţii încă de joi, iar pentru aceasta au trebuit să cumpere euro din piaţă. Ordinele de cumpărare de euro au dus la deprecierea leului, dar şi a monedelor statelor din regiune. Se pare că BNR intervine indirect în piaţă pentru a tempera deprecierea leului şi vinde indirect euro, printr-o bancă locală. Volumele de tranzacţionare sunt în continuare mari, după ce joi au atins cele mai ridicate niveluri din acest an”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, forintul şi zlotul se depreciau cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,2% în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) a urcat cu 0,64 bani, la 4,3672 lei/euro, şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 luni. Paritatea este apropiată de nivelul record, de 4,3688 lei/euro, înregistrat în iunie 2010.

Leul a scăzut şi în raport cu dolarul, rata de schimb urcând cu 1,03 bani, la 3,3478 lei/dolar. Un curs mai mare a fost publicat de banca centrală la 21 ianuarie, de 3,3507 lei/dolar.

Referinţa pentru francul elveţian a urcat joi cu 0,38 bani, la 3,6063 lei/franc elveţian.

Băncile comerciale au practicat vineri dimineaţă dobânzi de 2,25% – 2,75% pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, în creştere faţă de cele de joi, de 1,59% – 2,09%.

Te-ar mai putea interesa și
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă cu pânze a Marinei mexicane, împodobită cu lumini şi un steag uriaş, s-a izbit sâmbătă seara de Podul Brooklyn, incidentul soldându-se cu doi morţi şi 17 răniţi, iar cele trei......
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Circa 70% dintre români se tem să nu iasă din spital mai bolnavi decât au intrat, așa cum nu în puține cazuri s-a ...
Alegeri prezidenţiale LIVE TEXT –  Peste 25%, prezenţa la vot ora 12 (date oficiale)
Alegeri prezidenţiale LIVE TEXT – Peste 25%, prezenţa la vot ora 12 (date oficiale)
Cele aproape 19.000 de secţii de votare organizate în ţară s-au deschis duminică, la ora 7:00, aproape 18 milioane de ...