Levan Ioseliani, comisar pentru drepturile omului în Georgia, acuză poliția de acte de tortură
Manifestaţiile, marcate de violenţe, au izbucnit joi în capitala Tbilisi după ce guvernul a anunţat amânarea până în 2028 a ambiţiilor acestei ţări caucaziene de a adera la Uniunea Europeană.
Comisarul Levan Ioseliani a declarat într-un comunicat că a vizitat aproximativ 200 de manifestanţi plasaţi în arest şi răniţi.
Majoritatea dintre ei au răni grave la cap sau la ochi, a declarat apărătorul public. Locul, natura şi gravitatea rănilor sugerează că „poliţia foloseşte violenţa împotriva cetăţenilor ca măsură punitivă”, a spus Levan Ioseliani.
„Violenţele grave şi deliberate aplicate într-o manieră punitivă constituie un act de tortură”, a adăugat el.
Mai devreme, preşedinta Salome Zurabişvili, care se opune guvernului, dar dispune de prerogative limitate, acuzase forţele de ordine că au dispersat cu brutalitate manifestanţii marţi seara.
Poliţia din Georgia a folosit din nou un tun cu apă şi gaze lacrimogene marţi seară pentru a încerca să împrăştie miile de manifestanţi pro-UE care protestau pentru a şasea noapte consecutiv, au constatat jurnalişti ai AFP la Tbilisi.