Levi Strauss vrea să strângă 800 milioane de dolari printr-un IPO
Potrivit acestor surse, Levi Strauss a mandatat băncile Goldman Sachs Group Inc. şi JPMorgan Chase & Co. să se ocupe de acest IPO de pe urma căruia speră să strângă o sumă cuprinsă între 600 şi 800 milioane de dolari.
Dacă aceste informaţii vor fi confirmate, Levi Strauss va reveni la bursă după aproape cinci decenii de la o primă încercare ratată de a fi cotată la bursă.
Faimoşii pantaloni blue jeans au fost lansaţi pe piaţă de Levi Strauss în anii 1870 la San Francisco, în momentul de vârf al Goanei după Aur din California. Compania, care deţine de asemenea şi marca Dockers, este considerată responsabilă pentru popularizarea blugilor în rândul maselor de cumpărători după cel de-al doilea război mondial. În anul 1971, firma Levi Strauss a devenit pentru prima dată o companie publică, dar în 1985 descendenţii lui Levi Strauss au decis să o retransforme într-o companie privată.
În 2017, compania a raportat vânzări de 4,9 miliarde dolari în contextul în care trebuie să facă faţă noilor rivali apăruţi pe piaţă şi creşterii popularităţii stilurilor de pantaloni mai confortabili precum leggings sau cei pentru yoga.