Li Keqiang, un lider cu vederi liberale, se pregăteşte să devină premier al Chinei

În anul 1980, Li Keqiang devenea lider al sindicatului studenţesc al Universităţii din Beijing, unde exista un curent politic liberal, comentează Financial Times în ediţia online.

În cursul acestei săptămâni, el ar urma să devină vicepreşedinte al Partidului Comunist chinez şi va prelua funcţia de premier al ţării, înlocuindu-l pe Wen Jiabao.

Analiştii cred că Li Keqiang ar putea fi liderul reformist de care are nevoie China, dar rămâne de văzut în ce măsură ideile lui liberale vor prevala asupra doctrinei comuniste. Un susţinător al alegerilor libere şi corecte, Li Keqiang vorbeşte fluent limba engleză şi este profesor de Drept constituţional şi democraţie.

Congresul Partidului Comunist Chinez, organizat după o coregrafie minuţioasă. Săli imense în care delegaţii sunt simpli figuranţi

Congresul Partidului Comunist Chinez (PCC), care se desfăşoară în epoca smartphone-urilor şi a reţelelor sociale, îi transpune pe martorii săi într-un univers straniu, de ritualuri imuabile, demne de cele mai autentice democraţii populare.

Adus în Piaţa Tiananmen de un taxi cu geamuri temporar blocate, pentru a împiedica o ipotetică lansare de manifeste „reacţionare”, vizitatorul este izbit de decorurile în stil stalinist de la Marele Palat al Poporului.

În interior, totul respectă o coregrafie minuţioasă, până la „baletul” executat de membrele personalului însărcinat cu umplerea ceştilor de ceai ale celor 2.300 de delegaţi.

Repartizaţi în săli imense, împodobite cu fresce poetice inspirate de operele lui Mao, aceşti delegaţi la Congres sunt reduşi la simpli figuranţi. Tranziţia puterii chineze este, în fapt, stabilită în mod netransparent de către o mână de lideri.

Niciunul dintre delegaţi nu emite vreo opinie care să se îndepărteze un milimetru de la linia oficială. În mod mecanic, ei aplaudă, la cerere, atunci când vorbitorul ridică vocea brusc, declamând.

Ei sunt mai ales membri ai etniei han, majoritară în China, purtând costume închise la culoare şi cravată. Au numele înscris pe un ecuson prins pe piept, în partea stângă, tipărit pe o etichetă de culoarea roşie, cu imaginea secerii şi ciocanului pe fundal.

Reprezentanţii minorităţilor, tibetani sau uiguri de exemplu, poartă ţinute strălucitoare, pe care nu le poartă niciodată în mod normal, inclusiv bonete cu blană sau cu clopoţei, cizme din piele, ornamente cu perle. O iurtă sau un cal ar ilustra perfect originile lor nomade.

În acest palat a citit preşedintele Hu Jintao raportul său în faţa Congresului al XVIII-lea, raport intitulat „Urmărirea cu hotărâre a căii socialismului chinez, luptei pentru realizarea construirii depline a societăţii bunăstării medii”.

Un jargon debitat într-o tăcere mormântală, în faţa unei adunări care a urmărit rând cu rând textul, aşteptat ca marcant.

„La un moment dat am crezut că a început să plângă. De fapt era zgomotul paginilor întoarse în acelaşi timp de către delegaţi”, a relatat un jurnalist străin, obişnuit, totuşi, cu asemenea conferinţe adormitoare ale oficialilor chinezi.

„Născut din combinarea marxismului cu realităţile Chinei contemporane şi caracteristicile vremii noastre, ca o expresie concentrată a concepţiei despre lume şi a metodologiei marxiste în materie de dezvoltare, conceptul de dezvoltare ştiinţifică a oferit răspunsuri noi”, este doar un fragment de discurs.

Acestei limbi de lemn, telespectatorii i-au preferat vederea lui Jiang Zemin, fostul şef al PCC, în vârstă de 86 de ani, tronând în mijlocul demnitarilor regimului.

Cel a cărui moarte a fost anunţată în mod eronat, în iulie 2011, de către presa de la Hong Kong, a reapărut – cu părul vopsit într-o culoare oscilând între roşcat şi cafeniu ca de tutun de havană -, provocând bucuria navigatorilor pe Internet, în pofida cenzurii.

„Spune, bunicule, ce ne cânţi”, întreabă unul dintre ei, Xiakaimao. „Cu părul tău galben, ne faci un Gangnam Style?”, continuă utilizatorul de Internet.

La 8 noiembrie 2002, în deschiderea Congresului al XVI-lea, Jiang, secretar general în exerciţiu la vremea aceea, s-a angajat să „faciliteze accesul capitalului privat chinez”, „să promoveze reforme politice”, dar „fără să copieze modelele politice occidentale”, într-o Chină în care corupţia ameninţa partidul cu „autodistrugerea”, spunea el.

Zece ani mai târziu, succesorul său, Hu Jintao, preşedinte în exerciţiu, a repetat aproape cuvânt cu cuvânt aceste teme, ca şi cum partidul leninist ar funcţiona pe bază de „copy-paste”.

Evenimentul oferă momente de televiziune de neuitat. Între acestea se află şi lista celor 247 de personalităţi de la prezidiul Congresului, prezentată integral în cursul telejurnalului de seară.

„Vrem să înţelegem sistemul democratic din China”, a fost întrebarea adresată de către unul dintre cei 1.700 de reporteri internaţionali acreditaţi la lucrările Congresului, venit din Niger.