Lia Olguţa Vasilescu: „Toate salariile bugetarilor cresc cu 25% de la 1 ianuarie 2018”. Programul iniţial prevedea creşteri de la 1 iulie 2017
‘Am avut patru variante pe care le-am discutat de dimineaţă (marţi – n.r.). Este vorba de varianta finală acum asupra căreia am convenit cu secretarii de stat iniţial de la MFP şi acum telefonic chiar şi cu domnul ministru de Finanţe, în care ar urma să facem majorări salariale la absolut toţi bugetarii cu 25% creşteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie (2018 – n.r.), o majorare de încă 20% pentru educaţie, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creştere de 50%, deci exact cum am promis, şi de asemenea, cu grila până în 2022, pentru medici şi asistente tot de la 1 martie. Practic, aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în comisie’, a afirmat ministrul Muncii, la Parlament.
Lia Olguţa Vasilescu a adăugat că anvelopa salarială pentru 2018 va fi de 75 de miliarde de lei, faţă de 68 de miliarde cât este prevăzut pentru anul în curs.
‘Noi am avut o înţelegere cu MFP încă de la început. Acum avem o anvelopă de 68 de miliarde, care a fost crescută anul acesta şi chiar şi luna trecută au fost majorate cu 20% salariile de la OPC, de la IMM-uri de la gărzile de mediu, în fine toate autorităţile de mediu, la fel soldele soldaţilor s-au dublat pornind acum de la salariul minim pe economie, adică toate aceste lucruri au avut un impact bugetar deja pe anvelopa de anul acesta pe care noi o aveam prognozată. La acestea s-au adăugat cele 80 de amendamente de la Senat şi aproximativ 100 de amendamente de la Camera Deputaţilor. (…) S-au mai făcut majorări salariale, au mai fost creşteri de sporuri, coeficienţi crescuţi la anumite categorii de bugetari şi normal că a trebuit să regândim tot ceea ce înseamnă anvelopa ca să ne încadrăm în 75 de miliarde cât ne-au dat Finanţele că este posibil pentru anul viitor’, a explicat ministrul Muncii.
Marţi după-amiază deputaţii din Comisia de muncă urmează să dea un raport asupra legii salarizării personalului bugetar.
Creştere amânată
Potrivit ministrului Muncii, legea va trebui adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, care este şi for decizional în acest caz.
Potrivit variantei inițiale a Ministerului Muncii, primele majorări trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017, dar după ultimele discuţii din Guvern majorarea a fost amânată.
„S-a discutat, și domnul ministru (al Finanțelor – n.r.) a discutat cu doamna Lia Olguța Vasilescu. Doamna ministru a prezentat public punctul de vedere care este susținut și de ministrul de Finanțe”, a spus premierul Sorin Grindeanu, întrebat despre decizia de ultim moment privind decalarea calendarului majorărilor salariale pentru bugetari,
Șeful Executivului a mai spus că impactul bugetar al legii salarizării, în forma actuală, din Comisia de muncă, ar fi „undeva aproape de 76 de miliarde de lei” pentru anul 2018. „Adică, undeva la 8,6% (din PIB – n.r.), ne situează în parametri normali ca efort bugetar”.