Liange(Banca Chinei): Prin înfiinţarea sucursalei de la Bucureşti, vom creşte capacitatea serviciilor noastre în Europa Centrală şi de Est

Economica.net
16 12. 2019
bankofchina_business_desk_08426100

„Europa Centrală şi de Est a fost întotdeauna o piaţă deosebit de importantă pentru Banca Chinei, care oferă deja, de ceva timp, prin intermediul instituţiilor noastre aflate în vecinătate, servicii financiare clienţilor din China şi din România. Astăzi se înfiinţează sucursala din Bucureşti, iar România devine cea de-a 60-a dintre ţările şi regiunile pe care le acoperă Banca Chinei peste hotare, marcând un punct de reper. Sperăm că prin înfiinţarea sucursalei de la Bucureşti vom creşte capacitatea serviciilor noastre în Europa Centrală şi de Est, participând la construirea iniţiativei ‘O centură, un drum’. De asemenea, vom direcţiona în mod activ întreprinderile chinezeşti în procesul de internaţionalizare să investească în Europa Centrală şi de Est şi vom susţine intens întreprinderile locale să se extindă pe piaţa din China, construind, astfel, o punte financiară solidă de cooperare sino-română”, a afirmat Liu Liange, la evenimentul de inaugurare a sucursalei.

Potrivit acestuia, Banca Chinei funcţionează fără întrerupere de 107 ani şi este cea mai veche din China, oferind cel mai înalt nivel de globalizare, cea mai completă gamă de servicii, incluzând servicii bancare, servicii comerciale, investiţii directe, asigurări, administrare de fonduri, leasing şi altele.

Liu Liange a menţionat că Banca Chinei are în prezent aproximativ 320.000 de angajaţi, cu peste 11.000 de puncte de lucru în China şi în afară. Cu active listate în valoarea totală de aproximativ 3200 de miliarde de dolari şi cu un profit net de aproximativ 30 de miliarde de dolari, Banca Chinei ocupă locul patru în topul celor 1.000 de bănci la nivel mondial publicat de revista britanică The Banker în 2019.

De asemenea, Banca Chinei s-a implicat activ în procesul de internaţionalizare a monedei chinezeşti, construind o reţea de compensare la nivel global al renminbi-ului eficientă şi convenabilă care plasează Banca Chinei pe primul loc în lume la volumul de compensare şi tranzacţii peste graniţă în moneda chinezească.

Banca Chinei, a patra cea mai mare instituţie bancară din lume, şi-a inaugurat luni sucursala din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relaţii diplomatice între Republica Populară Chineză şi România.

La ceremonie au participat, printre alţii, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Chinei, Liu Liange, directorul general pe regiunea Europei Centrale şi de Est al băncii, Xu Haifeng, directorul general al sucursalei din Bucureşti a băncii, Guo Lixin, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, şi prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu.