Liberalii lansează o campanie naţională de informare despre Pilonul II de pensii. Vor fi implicaţi 3.000 de voluntari

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat, joi, la Iaşi, lansarea unei campanii pentru apărarea ”dreptului la pensie” al cetăţenilor activi, românii urmând a fi informaţI, prin implicarea a 3.000 de voluntari, despre intenţia PSD de a muta banii din Pilonul II în sistemul public.
Economica.net - joi, 17 mai 2018, 17:37
Liberalii lansează o campanie naţională de informare despre Pilonul II de pensii. Vor fi implicaţi 3.000 de voluntari

„Anunţăm în toată ţara lansarea campaniei PNL pentru apărarea dreptului cetăţenilor activi, care muncesc, şi contribuie la Pilonul II de pensii, şi apărarea dreptului acestora la vârsta pensiei. După cum se ştie, de la preluarea puterii, coaliţia de guvernământ a pus gând rău Pilonului II de pensii şi permanent lansează informaţii publice privind desfiinţarea Pilonului II de pensii. În campania PNL vor fi implicaţi peste 3.000 de voluntari în toată ţara. Acestia au participat la un training pentru a putea să le explice oamenilor şi să-i convingă să ne susţină”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderul liberal a precizat că această campanie se adresează tuturor contribuabililor la Pilonul Ii de pensii.

„Vom intra în contact direct cu toţi aceşti cetăţeni cu vârsta între 18 şi 45 de ani, cetăţeni care muncesc şi care îşi câştigă existenţa din activităţi legale şi sunt într-un real pericol. Se ştie foarte clar că peste 20 – 25 de ani pilonul public de pensii, sistemul public de pensii, nu va mai putea asigura o pensie decentă în momentul în care cei care sunt astăzi activi vor ajunge la pensie. Din acest motiv a fost adoptată reforma liberală privind introducerea pilonului II şi pilonului III de pensii exact cu obiectivul de a asigura acestor cetăţeni o pensie suplimentară care să le permită să aibă un venit decent după pensionare”, a spus Orban.

Acesta consideră că tot ce s-a strâns la Pilonul II reprezintă banii angajatului şi că nimeni nu are voie să se atingă de ei.

„Banii sunt înmulţiţi, sunt investiţi în titluri de stat, acţiuni ale societăţilor, depozite la termen în sistemul bancar, astfel încât să genereze randamente şi banii să se înmulţească. În cei zece ani de la introducerea pilonului II de pensii, randamentul mediu s-a situat la peste cinci la sută, ceea ce clasifică România pe locul doi în materie de randamente pentru fondurile de pensii private. Ce vrea să facă PSD? Ceea ce a şi făcut. Primul pas a fost diminuarea procentului de contribuţie la pilonul II de pensie de la 5,1 la sută la 3,75 la sută. Deşi în lege obligaţia guvernului era de a mări la 6 la sută, guvernul a redus la 3,75 contribuţia pe care o alocă fiecare persoană activă pentru pilonul II de pensie. Pasul numărul doi care este pregătit în laboratoarele PSD şi din când în când mai răzbate public prin vocea ministrului Muncii, şi cel al Finanţelor, este acela de a determina cât mai mult oamenii să nu mai contribuie la pilonul II de pensii. În fine, ultimul pas, ceea ce îşi doreşte PSD este să pună mâna pe cei nouă miliarde de euro care au fost acumulaţi în conturile private ale contribuabililor români care au contribuit şi contribuie la pilonul II de pensii prin pierderea interesului administratorilor privaţi şi preluarea în administrare a acestor bani pentru a fi folosiţi după bunul plac al guvernanţilor”, a afirmat Orban.

El a adăugat că „PNL se opune categoric acestei tentative de jefuire a cetăţenilor români activi şi de lăsare fără un venit la care au dreptul legal în momentul în care vor ajunge la pensie”.

„Vom informa. Ţinta noastră este să intrăm în contact direct cu cei peste patru milioane de români pentru a-i informa corect şi pentru a şti exact ce înseamnă Pilonul II de pensii, ce se întâmplă cu banii lor, şi mai ales ce s-ar întâmpla dacă nu ar contribui la Pilonul II de pensii. De asemenea, PNL solicită sprijin pentru proiectul privind creşterea procentului de contribuţie la pilonul II de pensii, la 6 la sută în primă fază, şi la 8 la sută în faza a doua”, a adăugat Ludovic Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...