Liberalizarea farmaciilor nu va aduce niciun beneficiu – Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor

Liberalizarea farmaciilor nu va aduce niciun beneficiu pacienţilor, deoarece creşterea numărului unităţilor în mediul urban va duce la transformarea farmaciilor într-un 'comerciant, gata să sacrifice siguranţa pacientului' pentru propriul interes comercial, a susţinut miercuri Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor într-un comunicat remis presei, referindu-se la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu pe această temă.
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 18:27
Liberalizarea farmaciilor nu va aduce niciun beneficiu - Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor

Potrivit asociaţiei, în mediul urban, acolo unde există în lege o restricţie de înfiinţare a farmaciilor, numărul acestora acoperă deja nevoile pacienţilor, România fiind una dintre ţările cu cele mai multe farmacii la mia de locuitori din Europa, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor susţin că o eliminare a criteriului demografic la înfiinţarea de farmacii nu va aduce cu sine decât ‘o eventuală migrare’ a farmaciilor din zona rurală către oraş şi din zonele defavorizate către centrele comerciale sau aglomeraţiile urbane, lăsând descoperiţi pacienţii cu cea mai mare nevoie de asistenţă farmaceutică.

‘Prin urmare, ceea ce a invocat preşedintele Traian Băsescu pentru liberalizarea domeniului este deja mai mult decât prezent. Guvernatorii unei ţări trebuie să aibă în prim plan în luarea oricăror decizii siguranţa şi sănătatea cetăţenilor. (… ) statul nu are mijloace de control în cazul liberalizării pieţei (există doar câteva persoane în ministerul Sănătăţii care au astfel de atribuţii), exportul paralel de medicamente este o problemă asupra căreia atragem atenţia de multă vreme, deoarece duce la criză de medicamente pentru pacienţii din România, şi orice liberalizare a pieţei va aduce cu sine o intensificare a exporturilor de acest tip’, susţin reprezentanţii pacienţilor.

Totodată, asociaţia afirmă că nu există suficienţi farmacişti care să poată asigura o astfel de liberalizare, deoarece şi la această oră există deficit de personal în acest domeniu.

‘O liberalizare ar duce, aşa cum s-a întâmplat şi în Ungaria, la situaţia absurdă în care vor exista mai multe farmacii decât farmacişti. Or nimeni nu îşi doreşte să primească sfaturi despre medicamente (dacă le va primi) şi medicamente (care nu se ştie dacă sunt păstrate corespunzător) de la personal necalificat în domeniu. (…) Considerăm că statul român trebuie să se asigure că aceste probleme, care ţin de siguranţa pacientului, sunt rezolvate şi controlate corespunzător, înainte de a decide liberalizarea domeniului’, se arată în comunicatul de presă.

Preşedintele Traian Băsescu solicita în luna octombrie Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, motivând că menţinerea criteriului demografic pentru înfiinţarea farmaciilor din mediul urban poate constitui o piedică asupra competitivităţii pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile de țiței kazah către UE continuă să crească și se apropie de cele ale Norvegiei. Kazahstanul este a treia sursă de petrol a blocului comunitar
Exporturile de țiței kazah către UE continuă să crească și se apropie de cele ale Norvegiei. Kazahstanul este a treia ...
Kazahstanul, principalul furnizor de petrol al României, care a intrat în 2024 și în top 3 al surselor de petrol ale Uniunii Europene pe fondul eforturilor blocului european de a se îndepărta......
De ce lipsa finanțării te poate costa mai mult decât orice rată la credit
De ce lipsa finanțării te poate costa mai mult decât orice rată la credit
„Merită să mă împrumut?” Dacă ai pus și tu măcar o dată întrebarea asta, înseamnă că știi cum e să-ți ...
Ucrainienii construiesc fortificații în Sumî, zonă ce ar putea fi atacată din nou de Rusia
Ucrainienii construiesc fortificații în Sumî, zonă ce ar putea fi atacată din nou de Rusia
Comandantul șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a dat ordin joi să fie accelerată construcția de fortificații ...
UE a importat mai puţin petrol, dar mai multe gaze lichefiate în primul trimestru
UE a importat mai puţin petrol, dar mai multe gaze lichefiate în primul trimestru
Ţările membre ale Uniunii Europene au importat 176,4 milioane de tone de produse energetice, în valoare de 95,3 miliarde ...