Liberalizarea regimului vizelor pentru românii ce călătoresc în SUA, discutată de Stroe cu Butcher

Economica.net
08 02. 2013
usa-flag_88755600

„Intensificarea şi diversificarea oportunităţilor de cooperare în domenii specifice de interes comun a reprezentat o prioritate majoră în ansamblul relaţiilor bilaterale care a fost adusă în discuţie de către cei doi oficiali. Din această perspectivă, a fost evidenţiată necesitatea extinderii cadrului juridic actual prin semnarea unor noi instrumente de lucru care să reglementeze schimburi de bune practici şi informaţii subsumate obiectivului de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA, respectiv de accedere a României în Programul Visa Waiver”, se arată într-un comunicat al MAI.

În acest sens, spune sursa citată, vor fi continuate „contactele de lucru cu Ambasada SUA la Bucureşti şi Consulatul General pentru a parcurge împreună etapele convenite în vederea consolidării profilului de cooperare şi atingerii obiectivelor comune în materie”.

În 1 februarie, Grupul de lucru format din reprezentanţi ai Guvernului român şi ai Ambasadei SUA privind regimul vizelor a avut o primă reuniune, în care s-a evaluat îndeplinirea de către România a criteriilor de acces în Visa Waiver.

În cadrul întrevederii de vineri, care a avut loc la sediul MAI, cei doi oficiali au evidenţiat rezultatele foarte bune obţinute în cadrul cooperării poliţieneşti, cu accent pe combaterea criminalităţii organizate, în special a celei din domeniul informatic.

De asemenea, au fost trecute în revistă o serie de priorităţi aflate pe agenda bilaterală în domeniul afacerilor interne, fiind evocată excelenta cooperare dintre autorităţile române de resort şi agenţiile americane de aplicare a legii.

În acest sens, au fost apreciate programele de pregătire oferite de Biroul de Securitate Diplomatică al Ambasadei SUA la Bucureşti, Academia Naţională FBI din Quantico, precum şi activităţile de formare desfăşurate în parteneriat cu Biroul de Cooperare în domeniul Apărării şi Centrul European de Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.