Liberalizarea tarifelor la poliţele RCA, programată pentru 18 mai, s-ar putea amâna cu încă şase luni
Comisia de buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a răspuns punctual celor trei memorii înregistrate de cele şase patronate din transporturile rutiere la sediul său. Cele şase patronate din transportul rutier au solicitat prelungirea perioadei de aplicare de prime maxime RCA care expiră pe 18 mai 2017. Conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, unde se precizeaza faptul că „asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotarare (Hotărâre de Guvern RCA n.red) pentru o perioada de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă imprejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri”. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat deja pachetul de acţiuni pentru ieşirea din perioada de plafonare a primelor RCA şi stabilizarea pieţei, fără să anunţe public în ce constau aceste măsuri.
La această solicitare, Senatul a răspuns: „Cu privire la sprijinul Comisiei pentru buget, finanţe din Senat pentru prelungirea perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime RCA prevăzute în HG 826/2016: Legea nr.241/2000 privind normele de tehnici legislative pentru elaborarea actelor normative, republicată, prevede că actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competent să le adopte. Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvemului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”. De altfel, unul din patronate, FORT, a înaintat un memoriu în acest sens şi Guvernului, care a fost emitentul respectivului act legislativ.
Un alt memoriu solicită majorarea capitalului social al Companiei de Asigurări – Reasigurări Exim România (CARE), controlată de banca de stat EximBank (circa 30 de milioane de euro pentru a putea intra pe piaţa de RCA). Senatul răspunde că decizia de majorare a capitalului social al acestei societăţi aparţine Adunării Generale a Acţionarilor. Pe de altă parte însă, Senatul subliniază că propunerea legislativa privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (L499/2016), în forma adoptată de Senat, prevede înfiinţarea unei companii de asigurari, cu capital de stat.
De asemenea, tot la cererea transportatorilor, Senatul spune că va solicita un exemplar al raportului de consultanţă întocmit anul trecut de compania Milliman asupra pieţei de asigurări RCA din România.
Un alt memoriu cerera implicarea Senatului României în finalizarea noii legi RCA. Propunerea legislativă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (L499/2016) a fost adoptată de Senat în luna septembrie 2016 şi a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care este Camera decizionala. Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor aceasta nu a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor şi se află în dezbatere la comisiile de specialitate.
După constituirea parlamentului, comisia de buget finanţe din Senat şi din Cameră a primit şi o serie întreagă de amendamente de la Uniunea Naţională a Asigurătorilor din România şi de la UNSICAR (asociaţia brokerilor) o listă de amendamente (despre care ECONOMICA.NET a scris aici) pe care cele două asociaţii de profil vor să o vadă transpusă în lege. Tocmai de aceea, toate părţile interesate de apariţia/amendarea/schimbare celor două acte legislative au fost convocate la şedinţa reunită a comisiilor de buget, finanţe din Cameră şi Senat care va avea loc marti, 14 martie la ora 16.00.