Libra Internet Bank a atras peste 21 de milioane de lei în urma vânzării unei emisiuni de obligațiuni
Obligaţiunile sunt denominate în euro şi au o dobânda fixă plătibilă semestrial, în valoare de 6,5% pe an.
„Libra Internet Bank a dovedit în ultimii ani că poate să navigheze cu succes printre provocări şi să fructifice toate oportunităţile apărute. Ne bucurăm că şi această emisiune de obligaţiuni a stârnit interesul investitorilor, cărora le mulţumim pentru încrederea acordată”, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.
Perioada de subscriere a fost 12-26 iulie 2022, plasamentul fiind intermediat cu succes de către TradeVille. Obligaţiunile sunt subordonate, eligibile pentru fonduri proprii de nivel 2, nominative, dematerializate, neconvertibile şi negarantate, având o maturitate de 10 ani.
Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiţii New Century Holdings, este una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani, fiind specializată în domenii precum profesiile liberale, proiectele rezidenţiale şi agribusiness-ul. Banca acordă o atenţie deosebită tehnologiei moderne şi parteneriatelor cu fintech-urile.
TradeVille este cel mai mare broker de retail din România, având o prezenţa activă de peste 27 de ani pe piaţă de capital. TradeVille a intermediat cu succes prima emisiune de obligaţiuni derulată de Libra Internet Bank în martie 2020 şi listată în septembrie 2020.