Libra Internet Bank a finalizat o emisiune de obligațiuni, în urma căreia a atras investiții de 40 de milioane de euro

Libra Internet Bank a anunțat că în urma închiderii celor două perioade de subscriere ale celui mai recent plasament privat al său a reușit să finalizeze cu succes emisiunea de obligațiuni de tip senior, în urma căreia a atras 40 de milioane de euro de la investitori.
Ion Dobreanu - vin, 12 nov. 2021, 16:37
Libra Internet Bank a finalizat o emisiune de obligațiuni, în urma căreia a atras investiții de 40 de milioane de euro

Aceast a fost și suma maximă decisă în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) a Libra Internet Bank.

„Ne-am propus să atragem 40 de milioane de euro, iată că am atras 40 de milioane de euro. Este cu siguranță un nou moment de referință în istoria băncii, moment care consacră poziția Libra Internet Bank în rândul celor mai importante și sigure companii din România. Le mulțumim pe această cale tuturor investitorilor și îi felicităm totodata pentru decizia de a investi în obligațiunile Libra”, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.

Cele două perioade de subscriere ale plasamentului privat au fost 22-23 septembrie 2021, pentru 278 de instrumente financiare, respectiv data de 11 noiembrie 2021, pentru 122 de instrumente financiare, fiind plasate în total 400 de obligațiuni. Operațiunea a fost intermediată de către Raiffeisen Bank, în calitate de coordonator global și manager, și de Alpha Bank România, în calitate de manager, cu asistența juridică acordată emitentului de către firma internațională de avocatură CMS.

Obligațiunile LIBRA28E urmează să fie admise la tranzacționare pe segmentul principal al Bursei de Valori București, categoria Obligațiuni Corporative, prin intermediul Alpha Bank România. Obligațiunile sunt de tip senior, denominate în euro, cu o maturitate de șapte ani și cu o rată a dobânzii de 4,25%, plătibilă anual. Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100.000 de euro.

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investitii New Century Holdings, este una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani, fiind specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari și agribusiness-ul. Banca acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Te-ar mai putea interesa și
1.180 de spanioli au decedat din cauza căldurii în ultimele două luni
1.180 de spanioli au decedat din cauza căldurii în ultimele două luni
Temperaturile ridicate au cauzat 1.180 de decese în Spania în ultimele două luni, o creștere accentuată față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat luni Ministerul Mediului,......
Zelenski îi mulțumește lui Trump pentru armele pe care le va trimite, care vor proteja viețile ucrainienilor
Zelenski îi mulțumește lui Trump pentru armele pe care le va trimite, care vor proteja viețile ucrainienilor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit luni liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pentru disponibilitatea ...
Dezastrele naturale din China din prima jumătate a acestui an au cauzat 307 decedați și dispăruți și pagube de 7,55 miliarde de dolari
Dezastrele naturale din China din prima jumătate a acestui an au cauzat 307 decedați și dispăruți și pagube de 7,55 ...
Dezastrele naturale din China din prima jumătate a anului 2025 au dus la pierderi economice directe în valoare totală ...
Ce spune Grindeanu despre „Pachetul 2” de măsuri fiscale
Ce spune Grindeanu despre „Pachetul 2” de măsuri fiscale
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară că al doilea pachet cu măsuri fiscale trebuie să ...