Libra Internet Bank a încheiat două convenţii cu FNGCIMM pentru îmbunătăţirea accesului fermierilor români la finanţare
Potrivit unui comunicat al băncii remis vineri AGERPRES, o convenţie similară există în vigoare între Libra Internet Bank şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, încheiată în 2017.
De asemenea, Libra este una din cele cinci bănci din România care participă la măsurile de sprijinire a fermierilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin convenţia de finanţare cu partajarea riscului, încheiata cu Fondul European de Investiţii (FEI). În cadrul acestei scheme de garantare, clienţii băncii care contractează un credit agri pot beneficia de dobânzi avantajoase şi garanţie de până la 70%, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din PNDR, pe următoarele sub-măsuri: 4.1 ‘Investiţii în exploataţii agricole’; 4.2 ‘Investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole’; 4.1.a’ Investiţii în fermele de pomicultură’; 4.2.a’ Investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole în sectorul pomicol’; 6.4 ‘Investiţii în crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici non-agricole’.
Libra Internet Bank are o colaborare de durată cu FEI, prin care este sprijinită creditarea fermierilor, atât pentru achiziţia de inputuri, cât şi pentru investiţii (în cadrul programelor de garantare EaSI, destinat microîntreprinderilor şi COSME, destinat IMM-urilor).
‘Ne ocupăm intens de segmentul agri de peste 5 ani. Acum, a devenit una din cele mai importante linii de business pentru portofoliul nostru, creditele agri reprezentând 17% din totalul creditelor noi acordate de bancă în cursul anului trecut. Avem consultanţi bancari specializaţi în agricultură şi numeroase parteneriate prin care putem aduce soluţii adaptate nevoilor de dezvoltare a afacerii pentru fermierii din România’, a declarat Emil Bituleanu, director general Libra Internet Bank.
Fondul European de Investiţii (FEI) face parte din grupul Băncii Europene de Investiţie. Misiunea sa principală este să susţină microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii din Europa, ajutându-le să obţină acces la finanţare. FEI proiectează şi dezvoltă capital de risc şi de creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare care se concentrează exact pe acest segment de piaţă. În această calitate, FEI favorizează obiectivele UE pentru susţinerea inovaţiei, cercetării şi dezvoltării, antreprenoriatului, creşterii şi ocupării forţei de muncă.
Libra Internet Bank, înfiinţată în 1996 şi operaţională din 1997, face parte din mai 2003 din grupul american de investiţii New Century Holdings (NCH), unul din cei mai importanţi investitori străini din România, cu investiţii de peste 3 miliarde de dolari în Europa Centrala şi de Est din care peste 300 milioane de dolari au fost investiţi în România. Banca are o reţea de 51 de sucursale.