Libra Internet Bank angajează specialist recrutare pe salariu net cuprins între 3.500 lei şi 5.850 lei lunar. Managerii relaţii cu clienţii, ofertaţi cu salarii între 2.900 lei – 8.500 lei net lunar

03 07. 2022
libra 5475687

Economica.net vă prezintă salariile şi beneficiile oferite de Libra Internet Bank candidaţilor recrutaţi în poziţiile disponibile în această perioadă în organizaţie.

Libra Internet Bank recrutează opt oameni pentru postul de Creatio Developer la Divizia Managementul Calităţii Proceselor în Bucureşti. Îi ofertează cu salarii de încadrare situate între 13.000 de lei şi 22.000 de lei brut lunar (circa 7.600 de lei – 12.870 lei net lunar).

Angajatorii caută pentru acest post absolvenţi de facultate, preferabil de Sisteme informatice sau Automatică şi Calculatoare, care cunosc engleza la nivel mediu – avansat şi care au cunoştinţe generale de programare (OOP), Javascript, C#, XML, JSON. Sunt eligibili pentru acest post candidaţii care au lucrat cu metodologia Agile şi care au implementat proiecte în platforma Creatio.

Manageri relaţii cu clienţii la Libra Internet Bank în Arad, Focşani, Brăila. Salariul de încadrare oferit de bancă oamenilor angajaţi în această poziţie e cuprins între 2.925 de lei şi 6.435 de lei net lunar, potrivit anunţurilor de recrutare, consultate de Economica.net.

În rolul de manager relaţii cu clienţii veţi lucra lucra în echipa de Vânzări IMM Libra, în cadrul unei sucursale din Arad, Focşani sau Brăila. Salariul de încadrare pentru rolul de manager relaţii cu clienţii este cuprins în intervalul 5.000 lei şi 11.000 lei brut lunar, în functie de experienţa profesională şi gradul de potrivire cu cerinţele rolului, reiese din anunţul de recrutare, consultat de Economica.net.

Sunt eligibili pentru această poziţie oamenii care au absolvit studii superioare, preferabil o specializare cu profil economic, care au cel puţin un an experienţă într-un post similar sau în domeniul bancar.

Manager relaţii cu clienţi persoane juridice în Bucureşti. Salariul de încadrare oferit de Libra Internet Bank pentru cei care vor ocupa acest post e cuprins între 2.925 de lei şi circa 7.000 de lei net lunar (5.000 lei – 12.000 lei brut), potrivit anunţului de recrutare consultat de Economica.net.

În rolul de manager relaţii cu clienţii veţi lucra în echipa de Vânzări a Libra, în cadrul unei sucursale din Bucureşti. Principalul obiectiv al echipei e să ofere potenţialilor clienţi persoane juridice soluţii financiare potrivite nevoilor business-ului lor, conform anunţului de recrutare consultat de Economica.net.

Manager relaţii cu clienţii large Corporate – sucursala Braşov a Libra Internet Bank, ofertat cu salariu de încadrare cuprins între circa 6.100 de lei şi 8.500 de lei net lunar (10.500 lei şi 14.500 lei brut lunar), conform anunţului de recrutare consultat de Economica.net.

Libra Internet Bank angajează, de asemenea, trei manageri relaţii cu clienţi Corporate în Cluj, pe salarii de încadrare de la 2.925 de lei la circa 6.700 de lei net lunar (5.000 lei – 11.500 lei brut), potrivit anunţului de recrutare obţinut de Economica.net.

Specialist recrutare şi Payroll Specialist la Libra Internet Bank, angajaţi pe salarii de la circa 3.500 de lei net lunar la 5.850 de lei net lunar, în funcţie de experienţa candidatului şi de măsura în care întruneşte criteriile de eligibilitate.

Concret, pentru postul de specialist recrutare, Libra Internet Bank caută un om cu minimum trei ani experienţă într-o poziţie similară, cu studii superioare, care are cel puţin cunoştinţe medii de engleză.

Pentru poziţia de Payroll Specialist, Libra Internet Bank caută un candidat cu cel puţin trei ani experienţă într-un post similar sau într-un post care are printre atribuţii calcul salarial, note contabile, situaţii statistice. Sunt eligibili pentru acest post candidaţii care stăpânesc legislaţia muncii, ştiu să lucreze în MS Office, sunt foarte organizaţi şi adaptabili, spun recrutorii în oferta de angajare consultată de Economica.net.

Salariile de încadrare oferite celor vor ocupa aceste posturi antemenţionate sunt cuprinse între 6.000 de lei şi 10.000 lei brut lunar, conform ofertelor de angajare consultate de Economica.net.

Libra Internet Bank recrutează trei oameni pentru postul de consilier financiar bancar în Afumaţi, Fundeni, Pipera. Îi ofertează cu salarii de încadrare cuprinse între 3.500 de lei şi 7.000 de lei brut lunar (circa 2.000 de lei – 4.100 de lei net lunar).

Beneficiile oferite de Libra Internet Bank oamenilor care vor ocupa posturile enumerate de Economica.net mai sus cuprind de la tichete de vacanţă, la concediu sabatic.

Candidaţii sunt ofertaţi cu tichete de masă în valoare de 30 de lei pe zi lucrătoare, tichete de vacanţă în valoare de 3.000 de lei pe an, prime de sărbători, pensie privată, abonament la Bookster şi abonament medical la Sanador, conform ofertelor de angajare, consultate de Economica.net.
Mai mult, angajatorul le oferă oamenilor care vor performa în posturile antemenţionate concediu de studii, concediu sabatic la împlinirea a cinci ani în organizaţie, program de muncă flexibil.