Libra Internet Bank: profitul a crescut de cinci ori în primele nouă luni din 2015 până la 19 milioane de lei
![litere_libra_internet_bank_90399800](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2014/05/litere_libra_internet_bank_90399800-560x420.jpg)
Rata creditelor neperformante s-a diminuat până la 6,93%.
În perioada ianuarie – septembrie 2015, activele totale ale băncii au crescut cu 27%, până la 2,1 miliarde lei, în timp ce soldul surselor s-a majorat cu 29%, ajungând la 1,91 miliarde lei.
De asemenea, soldul creditelor a crescut cu 29%, în primele 9 luni din 2015, până la 1,36 miliarde de lei, iar rata creditelor neperformante a continuat să scadă, până la 6,93%.
Libra Internet Bank asigură produse şi servicii bancare pentru companii, profesii liberale, IMM-uri şi persoane fizice, prin intermediul unei reţele alcătuite din 42 de sucursale, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Mobile Banking.