Licitaţia de un milion de euro pentru asistarea CNADNR în litigiul cu firma Colas a fost blocată

Economica.net
26 09. 2012
cernavoda_medgidia_11_43717900

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis ieri suspendarea procedurii de atribuire a contractului de servicii juridice de reprezentare a CNADNR în litigiile şi disputele cu firma Colas, dispute survenite pe fondul rezilierii contractului pentru proiectarea şi execuţia tronsonului Cernavodă-Medgidia. Consiliul a suspendat licitaţia până la soluţionarea cauzei.
CNSC a admis ieri cererile de suspendare a procedurii de atribuire, formulate de către firma de avocatură Boştină şi Asociaţii şi de către firma de avocatură Popovici Niţu & Asociaţii. Puteţi consulta aici decizia Consiliului.

Licitaţia pentru avocaţii care asistă CNADNR în litigiile cu firma Colas, blocată

Licitaţia blocată de Consiliu vizează asistenţă juridică pentru reprezentarea CNADNR în instanţele arbitrale şi de judecată pentru soluţionarea disputelor şi litigiilor din cadrul contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, proiect POST/2009/1/1/001.
Este vorba de licitaţia pentru servicii juridice de reprezentare a CNADNR în arbitajul initiat de firma franceză Colas pe 19 decembrie 2011 şi pentru solutionarea favorabilă pe cale amiabilă/negociere/în faţa CAD/în faţa instanţei arbitrale/în faţa oricărei instanţe de judecată a oricaror alte diferende, dispute, litigii care au legatură sau decurg din contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului de autostrada Cernavodă-Medgidia, potrivit anunţului de participare la licitaţie, publicat în SEAP.

În aprilie 2011, CNADNR reziliază contractul cu firma Colas pentru executarea tronsonului Cernavodă-Medgidia

Vă amintim că CNADNR a reziliat contractul cu firma Colas care viza proiectarea şi execuţia tronsonului Cernavodă-Medgidia, în aprilie 2011. Printre motivele invocate de CNADNR pentru luarea deciziei de reziliere a contractului cu firma Colas se numără faptul că firma franceză nu finalizase proiectarea pe o lungime de aproximativ 14 km din cei 20,3 km, nu obţinuse avizele şi acordurile necesare, inclusiv autorizaţia de construire şi că firma franceză Colas solicita sume suplimentare importante şi prelungirea termenului de execuţie cu 24 de luni.

Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Anca Boagiu, a declarat la începutul lunii martie 2011, că francezii de la Colas au cerut opt milioane de euro în plus pentru lucrările la tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia şi le-a transmis că dacă refuză să lucreze, „nu au decât să plece acasă”.

Între timp, CNADNR a organizat o nouă licitaţie pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia şi a atribuit contractul pentru execuţia tronsonului asocierii Astaldi – Max Boegl, în septembrie 2011. Precizăm că tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia a fost deschis circulaţiei pe un singur sens şi cu restricţii de viteză, pe 19 iulie 2012.

Colas a chemat CNADNR în instanţă

Pe 19 decembrie 2011, Colas a iniţiat abitrajul în această speţă, drept care CNADNR a organizat licitaţie pentru un contract de aproape un milion de euro, din bani publici pentru avocaţii care s-o reprezinte în disputele contractuale intervenite între companie şi Colas.

Contractul blocat ieri de Consiliu pentru asistarea CNADNR în litigiile cu firma franceză Colas urma să se deruleze pe 24 de luni de la data atribuirii lui şi a fost estimat la aproape 1 milion de euro (999,750 de euro), din fonduri bugetare. Contractul urma să fie atribuit prin licitaţie deschisă ofertantului cu cel mai mic preţ. Cererile de participare la licitaţie urmau să fie primite până pe 28 septembrie, potrivit anunţului de participare publicat pe 15 septembrie în SEAP.