Licitaţia pentru CFR Marfă va porni de la 800 de milioane de lei

Economica.net
05 04. 2013
tren-marfa-cfr_02395700

Procedura va avea trei etape – precalificare, negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, respectiv licitaţie cu ofertă în plic.

Preţul de ofertă (preţul de pornire a licitaţiei) este de 797.058.000 lei pentru întregul pachet de acţiuni scos la vânzare, iar oferta este valabilă 180 de zile de la data publicării, cu posibilitatea de a fi prelungită, se precizează în anunţ.

Plata ar urma să fie efectuată într-o singură tranşă, prin transfer bancar la data finalizării tranzacţiei.

Dosarul de prezentare a companiei va putea fi achiziţionat de marţi, pentru 10.000 de euro, fiind necesară şi o scrisoare de intenţie a potenţialului cumpărător al acţiunilor.

Documentele de participare pentru precalificarea la licitaţie trebuie să fie depuse până la 22 aprilie.

Transporturile impun potenţialilor investitori o serie de criterii de precalificare, precum „experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţi operaţionale” şi „capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării afacerii”.

În cazul persoanelor fizice care participă în mod individual este nevoie şi de prezentarea unei scrisori de confort emisă de o bancă cu rating acordat de către Standard&Poors sau Fitch de minim BB- sau de către Moody’s de minim Baa3 (corespunzătoare nivelului de „investment grade”), în cuantum cel puţin egal cu suma dintre preţul de pornire a licitaţiei şi suma necesară pentru finanţarea investiţiilor propuse prin strategia de dezvoltare a CFR Marfă.

Alte condiţii sunt deţinerea unei licenţe de transport de marfă sau a oricărei alte aprobări, în vigoare, emisă de către o autoritate competentă în domeniul transporturilor cu cel puţin 3 ani înainte de data depunerii documentelor de participare, deţinută neîntrerupt şi fără încălcări semnificative în toată această perioadă, respectiv declaraţii fiscale pentru persoanele fizice române sau alte documente emise de o autoritate fiscală din ţara de origine, pentru persoanele fizice străine, din care să reiasă existenţa unui venit mediu anual de minimum 100 de milioane de euro rezultat din activităţile de transport de marfă, în ultimii trei ani financiari încheiaţi.

În cazul persoanelor juridice care participă în mod individual Ministerul Transporturilor impune aceleaşi criterii privind scrisoarea de confort şi licenţa de transport de marfă, precum şi existenţa unei cifre de afaceri medii anuale de minimum 100 milioane euro în ultimii trei ani financiari încheiaţi.

În cazul persoanelor care participă în cadrul unui grup de investitori se menţin criteriile vizând scrisoarea de confort şi licenţa de transport de marfă, altă condiţie făcând referire la existenţa unei cifre de afaceri medii anuale de minimum 100 milioane euro în ultimii trei ani financiari încheiaţi sau deţinerea sub administrare de active în valoare de minimum 300 milioane euro în ultimii trei ani financiari încheiaţi.

Plicurile cu documentele de participare vor fi deschise la 23 aprilie. Acestea vor fi analizate până la 29 aprilie, când se va întocmi lista investitorilor precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfă.

Pentru participarea la negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante, potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă vor depune la Ministerul Transporturilor, până la 8 mai, oferta preliminară şi neangajantă şi comentarii privind proiectul de contract de vânzare – cumpărare, inclus în dosarul de prezentare.

Comisia de Privatizare constituită la nivelul MT va purta negocieri cu fiecare dintre potenţialii cumpărători, începând cu data de 9 mai.

MT va redacta proiectul de contract de vânzare – cumpărare de acţiuni, aşa cum a rezultat în urma negocierilor, şi o va transmite tuturor potenţialilor cumpărători.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, potenţialii cumpărători vor depune, până la 13 iunie, oferta de cumpărare în plic sigilat, alte documente şi dovada privind achitarea taxei de participare la licitaţie, de 20.000 de euro.

Totodată, o garanţie de participare în sumă de 10 milioane euro se va constitui în favoarea MT, prin scrisoare de garanţie bancară.

Comisia de privatizare va deschide plicurile la 14 iunie, când se va stabili şi ofertantul adjudecatar.

MT precizează în anunţ că îşi rezervă dreptul de a face publică lista persoanelor fizice şi/sau juridice care au cumpărat dosarul de prezentare şi de a modifica anunţul şi dosarul de prezentare.

CFR Marfă are un capital social de 312,34 milioane lei, deţinut integral de Ministerul Transporturilor.

Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lunii mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când „toate condiţiile vor fi îndeplinite.