Licitaţia pentru licenţele 5G va avea loc în prima jumătate a anului viitor – Grindeanu, ANCOM

Licitaţia pentru acordarea licenţelor 5G va fi organizată în prima jumătate a anului viitor, dacă se vor respecta unele condiţii cum ar fi setul de măsuri pe securitatea reţelelor de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară şi adoptarea Hotărârii de Guvern pentru preţurile de pornire şi calendarul de achitare a taxelor, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 31 oct. 2019, 09:41
Licitaţia pentru licenţele 5G va avea loc în prima jumătate a anului viitor - Grindeanu, ANCOM

„Ne aflăm în situaţia în care nu putem să transmitem către operatori toate informaţiile necesare. Al doilea punct la fel important este că, până la finele anului, Comisia Europeană va furniza un set de măsuri legate de cerinţe de securitate a reţelelor. Al treilea punct important e legat şi de situaţia cu care ne confruntăm, şi anume ca viitorul Guvern, care întocmeşte bugetul pe anul 2020, să aprobe taxele de licenţă şi calendarul de achitare a acestor taxe. Vorbim apoi de acea HG absolut necesară pentru a avea o licitaţie cât se poate de transparentă şi corectă. Amânăm această licitaţie pentru acordarea frecvenţelor 5G. Noi credem că, pe un calendar cât se poate de realist şi îndeplinindu-se condiţiile de care vorbeam mai devreme, adică setul de măsuri de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară, HG-ul pentru preţuri şi calendarul de achitare a taxelor, licitaţia ar putea avea loc în prima jumătate a anului 2020”, a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit preşedintelui ANCOM, calendarul pentru licitaţie a fost public, iar instituţia pe care o conduce şi-a respectat sarcinile.

„Calendarul pentru licitaţie a fost public, s-a terminat acea perioadă de consultare publică în care operatorii ne-au transmis observaţii pe caietul de sarcini ce ţin de partea tehnică. Cert este că noi am încercat să ne ţinem de acel calendar, dar extrem de important este că tot ceea ce a ţinut de instituţia noastră am respectat. Factori care nu ţin de noi ne-au dus în situaţia în care ne aflăm astăzi. Şi anume în urmă cu aproape două luni Guvernul României şi Guvernul SUA au semnat un Memorandum pe 5G extrem de important pe care noi îl considerăm benefic. Acel Memorandum, însă, nu ţine loc de lege. Pentru a putea fi aplicat acel Memorandum trebuie să urmeze nişte paşi de schimbare a legislaţiei primare în România. Am transmis către Guvern necesitatea de a transpune acest Memorandum în legislaţia primară, dar nu am primit niciun răspuns. ANCOM, fie că vorbim despre această licitaţie, fie că vorbim despre alte licitaţii, este o instituţie extrem de transparentă care îşi doreşte să transmită operatorilor care vin sau au venit la aceste licitaţii toate informaţiile necesare pentru a putea să organizeze o licitaţie transparentă şi să ofere celor care vor participe toate datele necesare, astfel încât să-şi poată construi un buget, oferte”, a menţionat oficialul.

Miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a afirmat în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, că, anul acesta, nu se va organiza licitaţia pentru licenţele 5G.

„Aş vrea să spun foarte clar că 5G înseamnă viteză mai mare, capacitate mai mare de transfer de date, lăţime mai mare de bandă şi foarte important înseamnă securitate. Vă asigur că Guvernul va facilita implementarea tehnologiilor 5G de ultimă generaţie în domeniul comunicaţiilor fără fir, ceea ce va duce la un progres semnificativ în multe sectoare ale economiei cu rezultate directe în creşterea calităţii vieţii, pentru că acest lucru ni-l dorim. Vreau să mai clarific un lucru: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor face politicile, iar ANCOM va reglementa, va gestiona spectrul. Un lucru să ne fie clar, pentru că am văzut că Guvernul şi-a propus să obţină din vânzarea spectrului, la rectificare, 500 de milioane de euro, nu cred că în acest an este posibil acest lucru, dar România îşi respectă angajamentele cu partenerii strategici, SUA şi NATO”, a spus Bode.

Ulterior, la finalul audierilor, întrebat concret dacă licitaţia pentru alocarea spectrelor 5G va avea loc în acest an, răspunsul demnitarului a fost unul categoric: „Anul acesta nu se va ţine licitaţia pentru licenţele 5G”. „Noi va trebui să respectăm întru totul ce ne-am asumat prin programul de guvernare, şi anume Memorandumul semnat la Washington. Noi asigurăm diligenţele, ANCOM reglementează spectrul. Trist pentru un prim-ministru şi un ministru de Finanţe să păcălească bugetul, să nu spun că i-a păcălit pe români, că la rectificare vor putea încasa 500 de milioane de euro din vânzarea spectrelor. Nu se va putea întâmpla asta clar în acest an”, a adăugat Lucian Bode.

ANCOM a anunţat, pe data de 7 iunie 2019, că procedura de licitaţie pentru acordarea resurselor de spectru disponibil în benzile desemnate pentru implementarea tehnologiei de noua generaţie 5G urmează să fie finalizată până pe data de 31 octombrie, iar licenţele de utilizare vor fi acordate până la finalul anului. Calendarul aferent organizării licitaţiei pentru 5G a fost finalizat în data de 21 iunie în cadrul Consiliului Consultativ, iar documentul de poziţie se referă la acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil in benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz.

Conform Autorităţii, până la data de 15 august 2019, urma să se modifice TNABF (Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvente radio) pentru a atribui banda de 700 MHz serviciului mobil terestru, în acel moment banda fiind atribuită serviciului de radiodifuziune.

Totodată, până la finalul lunii august 2019, Autoritatea urma să elaboreze şi să finalizeze, în urma consultării publice cu industria, documentaţia necesară organizării efective a procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvente de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz, urmând ca aceasta să se desfăşoare până la data de 31 octombrie 2019.

În luna decembrie a acestui an, licenţele de utilizare a frecvenţelor radio vor fi acordate câştigătorilor, ceea ce va face ca operatorii să poată folosi o parte a spectrului câştigat începând cu data de 1 ianuarie 2020, iar pentru prima jumătate a anului 2020 sunt stabilite a fi finalizate acţiunile privind încheierea acordurilor de coordonare referitoare la televiziunea digitală terestră cu Ucraina şi a acordurilor bilaterale cu ţările vecine privind coordonarea utilizării frecventelor pentru reţele MFCN.

Te-ar mai putea interesa și
Piețele cripto se contractă pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din SUA
Piețele cripto se contractă pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din SUA
Piețele cripto au înregistrat o scădere în urma publicării vineri a unor date privind locurile de muncă mai slabe decât estimările, precum și a faptului că atât traderii cât și......
Black Friday continuă la UniCredit: 3 zile de super dobânzi de la 5,99%, pe an, la Creditul de Realizări Personale oferit de UniCredit Consumer Financing
Black Friday continuă la UniCredit: 3 zile de super dobânzi de la 5,99%, pe an, la Creditul de Realizări Personale oferit ...
În perioada 6 – 8 noiembrie 2024, UniCredit Consumer Financing vine cu o ofertă de dobânda redusă pentru clienții ...
PIB-ul mondial va fi afectat mai mult de schimbările climatice decât se estima iniţial
PIB-ul mondial va fi afectat mai mult de schimbările climatice decât se estima iniţial
Costul economic al schimbărilor climatice ar putea fi mai sever decât se prognoza iniţial, pe măsură ce noile date schimbă ...
Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii, avertizează producătorii de medicamente generice
Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii, avertizează producătorii de medicamente generice
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza ...