Licitaţia telecom: Vineri încep rundele de alocare a spectrului pentru câştigători
Comisia anunţă că vineri, 21 septembrie 2012 şi luni, 24 septembrie 2012, se vor organiza cele 7 runde de alocare, câte una pentru fiecare categorie de frecvenţe.
În rundele de alocare se va stabili poziţia fiecărui bloc câştigat în bandă. Rundele primare şi cele suplimentare au permis determinarea numărului de blocuri generice pe care ofertanţii câştigători le-au câştigat în fiecare categorie, precum şi preţurile de bază ale blocurilor de frecvenţe respective, dar nu şi frecvenţele specifice care vor fi alocate ofertanţilor câştigători. Rundele de alocare urmăresc definirea modului în care frecvenţele concrete vor fi repartizate între câştigători, iar obţinerea poziţiilor preferate în fiecare bandă de frecvenţe se va realiza în urma oferirii unor sume suplimentare de către participanţii la licitaţie.
Fiecare ofertant care a câştigat blocuri de frecvenţe în rundele primare şi suplimentare îşi va exprima preferinţele, pe baza unei liste de opţiuni predefinite furnizate de Comisie. Astfel, fiecare ofertant câştigător are posibilitatea de a depune o ofertă în care să indice suma pe care este dispus s-o achite pentru alocarea preferată de frecvenţe în fiecare bandă, în plus faţă de preţul de bază total determinat în urma rundelor primare şi/sau suplimentare. Câştigătorii care nu au preferinţe în ceea ce priveşte alocarea de frecvenţe nu trebuie să depună o ofertă. Toţi ofertanţii care au câştigat două sau mai multe blocuri din aceeaşi categorie vor primi frecvenţe adiacente în banda respectivă de frecvenţe.
Combinaţia de oferte de alocare valabile depuse care are cea mai mare valoare totală dintre toate combinaţiile posibile va fi declarată câştigătoare. În cazul în care mai multe combinaţii de oferte de alocare valabile au valoarea cea mai mare egală, Comisia va selecta una dintre combinaţii prin tragere la sorţi.
Operatorii care participă la licitaţie sunt 2K Telecom, Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, Orange România, RCS & RDS şi Vodafone Romania.
ANCOM a scos la licitaţie drepturile de utilizare a frecvenţelor în benzile de 800, 900, 1800 şi 2600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile – voce şi date – pe o perioadă de 15 ani. Este prima oară când în România licenţele de spectru se acordă printr-o procedură de selecţie competitivă.
În cadrul procedurii, operatorii pot licita pentru două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014). Pentru licenţele pe termen lung, ANCOM scoate la licitaţie 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sunt în banda de 800 MHz, 7 în banda de 900 MHz, 15 în banda de 1800 MHz şi 14 în banda de 2600 MHz, precum şi 3 blocuri nepereche de câte 15 MHz în banda de 2600 MHz.
Aceste licenţe se vor acorda cu începere de la 6 aprilie 2014. Pentru licenţiere pe termen scurt, ANCOM scoate la licitaţie 10 blocuri pereche de 2,5 MHz în banda de 900 MHz şi 6 blocuri pereche de 5 MHz în banda de 1800 MHz, resurse care sunt în marea lor majoritate folosite în prezent de Orange şi Vodafone.
Preţul de pornire pentru fiecare bloc din cele patru benzi a fost stabilit prin hotărâre de Guvern. Astfel, fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz va avea un preţ minim de 35 de milioane de euro, cele din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro, respectiv 10 milioane de euro per bloc în banda de 1800 MHz şi 4 milioane per bloc pereche şi 3 milioane pe bloc nepereche în banda de 2600 MHz. Pentru blocurile care vor fi alocate pe perioade de 15 luni, valorile au fost stabilite la 1,7 milioane de euro în banda de 900 MHz şi 0,8 milioane în banda de 1800 MHz.