Licitaţia pentru şoseaua de mare viteză care ar urma să lege Bucureştiul de Moldova a fost amânată de 15 ori
Fostul guvern tehnocrat a lansat pe 24 noiembrie anul trecut patru licitaţii pentru elaborare studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru cele patru tronsoane ale drumului de mare viteză Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani.
Unul dintre scopurile acestor studii este de a stabili dacă cele patru tronsoane vor fi construite ca drum expres sau autostradă.
Din cauza contestaţiilor pe bandă rulantă, termenul de depunere a ofertelor a fost amânat de mai multe ori, iar una dintre proceduri a fost chiar suspendată.
Astfel, noul termen de depunere a ofertelor pentru tronsonul Ploieşti – Buzău este 6 iulie (al 15-lea termen), pentru Buzău – Focşani este 13 iulie (al 16-lea termen) şi pentru Focşani – Bacău este 12 iulie (al 15 – lea termen), potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), centralizate de forumul de infrastructură PeUndeMerg.ro.
Pentru Bacău – Paşcani, licitaţia a fost suspendată din 26 mai, după ce se ajunsese la al 12-lea termen pentru depunerea ofertelor.
Printre companiile care au depus contestaţii se numără Consitrans, Tecnic Consulting şi Romair Consulting.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins însă mare parte dintre contestaţii. Mai mult, un alt jucător din domeniu susţine că o parte dintre acestea nu sunt justificate, pentru că se „contestă şi pentru o virgulă”.
Pe de altă parte, Gheorghe Boeru, preşedintele Romair Consulting, spune că documentaţia nu este întocmită bine şi de aceea generează contestaţii.
Proiectul şoselei noi de 327 kilometri dintre Ploieşti şi Paşcani apare în Master Plan ca DX5 Siret Expres şi are ca perioadă de implementare 2016 – 2020, la un cost estimat de 1,35 miliarde de euro. Pe de altă parte, în programul de guvernare al PSD, Moldova urmează să fie legată de Ţara Românescă prin autostradă.