Fenomen bizar la Autostrăzi: constructorii încep să se retragă din licitații, după ce acestea se lungesc prea mult

24 02. 2020
drum_inchis_lucrari__456789876542_88337100

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anulat luna trecută licitația pentru lărgirea la patru benzi a DN 7, între localitățile Bâldana și Titu (km 30+950 – 52+350).

Motivul? „Niciun ofertant nu și-a mai prelungit valabilitatea ofertei și a garanției de participare”, se arată într-un răspuns al CNAIR, publicat pe forumul API.

Licitația pentru modernizarea celor circa 21 de kilometri de drum național fusese lansată în iulie 2017, iar în octombrie 2017 CNAIR primise șapte oferte:
1. Asocierea Dimar SRL – Europea 92 SpA
2. Porr Construct SRL
3. Tirrena Scavi SpA
4. Asocierea Euro Construct Trading 98 SRL – Artera Blue SRL
5. Asocierea Pezzella Raffaele Filiala București SRL – La Rocca Societa Cooperativa – TR Costruzioni SRL – Costruzioni Generali Sud SRL – Monti Consult SRL – Global Service Proiect SRL
6. Asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA – Copisa Construcții SRL
7. Asocierea Delta Antrepriza de Construcții și Montaj 93 SA – Aleandri SpA – Luca Way SRL

Contractul era unul de tip FIDIC Galben (proiectare și execuție) și avea o valoare estimată de 210,63 de milioane de lei, fără TVA.

Sectorul de drum Bâldana-Titu este cuprins în Master Planul General de Transport și face parte dintr-un proiect mai complex de modernizare a infrastructurii rutiere, pe ruta București – Sinaia. Lărgirea la 4 benzi a DN 7, între localitățile Bâldana și Titu, a fost solicitată inclusiv de marii operatori economici din județul Dâmbovița, care doresc o legătură rutieră modernizată cu municipiul București.

De asemenea, se prevedea ca sumele pentru modernizarea acestui segment de drum national să fie asigurate din fonduri europene, prin POIM 2014-2020.

O situație la fel de ciudată se întamplă și cu unul dintre cele mai disputate loturi de autostradă din România. Lansat la licitație în octombrie 2016, lotul Tîrgu Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania nu are încă un constructor. Din cei 12 constructori care au depus la început oferte pentru contractul estimat la 285 de milioane de lei, doi au ajuns să se bată pentru el. În mod bizar, după mai mult de trei ani de lupte în contestații, inclusiv prin instanțe, unul dintre cei doi constructori ar fi decis să nu mai prelungească valabilitatea ofertei, potrivit unor surse ale Asociației Pro Infrastructură (API). Rămâne de văzut ce decizii va lua CNAIR cu privire la această licitație.

O posibilă explicație pentru fenomenul retragerii constructorilor din licitații ar fi că ofertele pe care le-au depus în urmă cu 3 – 4 ani nu mai pot fi menținute, în contextul în care de atunci au crescut costurile cu forța de muncă în construcții, dar s-au și scumpit materialele de construcții.