Licitaţiile pentru loturile 1 şi 3 ale drumului expres Arad-Oradea au fost suspendate
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în cazul lotului 1 a fost depusă şi o contestaţie.
„Sunt suspendate (licitaţiile – n.r.) pentru răspunsuri la clarificări. După ce se răspunde la clarificări, procedura continuă, deci nu s-a anulat licitaţia. La lotul I a fost depusă şi o contestaţie”, a spus Şerbănescu.
El a subliniat că „este exclus” ca această etapă să dureze câteva luni, ci „o săptămână-două maxim”.
Referitor la contestaţia depusă în cazul lotului 1, reprezentantul CNAIR a declarat că aceasta nu afectează licitaţia, urmând să fie soluţionată după ce se anunţă câştigătorul.
În cazul lotului 2, procedura continuă, iar termenul de depunere a ofertelor este 9 mai.
Drumul expres va avea o lungime de aproximativ 120 de kilometri între Arad şi Oradea, iar valoarea estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 10,1 miliarde de lei, inclusiv TVA, cu o durată de execuţie de 24 de luni. Finanţarea proiectului se va realiza din fonduri externe nerambursabile (Programul Transport 2021-2027) şi de la bugetul de stat.
În 2 aprilie, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, structura regională a CNAIR, anunţa că aproximativ 4.000 de imobile vor fi afectate de exproprieri pe viitorul drum de mare viteză.
„CNAIR a emis, la finele lunii martie, decizia de expropriere pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării ‘Drum expres Arad – Oradea’. Investiţia se situează pe raza teritorială a municipiului Arad, a localităţilor Chişineu – Criş, Livada, Macea, Şimand, Şofronea, Zerind, Zimandu Nou (judeţul Arad) şi a localităţilor Avram Iancu, Cefa, Ciumeghiu, Gepiu, Mădăras, Nojorid, a municipiilor Oradea şi Salonta, şi localităţilor Sânnicolau Român şi Sântandrei (judeţul Bihor). Decizia de expropriere va fi afişată la sediile Consiliilor Locale din localităţile amintite. Vor fi afectate în total un număr de 3.994 de imobile private sau publice”, se preciza într-un comunicat al DRDP Timişoara.
Instituţia a mai informat că a scos la licitaţie, în paralel, două contracte pentru actele de cadastru necesare exproprierilor, având termen de depunere al ofertelor data de 9 mai 2024. După semnarea contractelor, se va face dezmembrarea terenurilor şi comisiile de analiză vor emite procesele-verbale şi hotărârile de stabilire a despăgubirilor în baza cărora se vor achita sumele.