Lider sindical Mechel: Soluţia pentru plăţile compensatorii – vânzarea a 4.000 de tone de fier

Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, consideră că singura soluţie pentru plata salariilor compensatorii celor peste 700 de foşti angajaţi ar fi vânzarea a circa 4.000 de tone de fier, din cadrul combinatului, altfel acordarea banilor poate întârzia.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 19:39
Lider sindical Mechel: Soluţia pentru plăţile compensatorii - vânzarea a 4.000 de tone de fier

Ioan Pascu a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, după o întâlnire pe care a avut-o la Bucureşti cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, că a primit asigurări din partea acestora că se va întocmi un grafic de acordare a plăţilor compensatorii.

„Concluzia întâlnirii este că nu au bani şi caută soluţii pentru surse de finanţare. Singura variantă este de a se vinde fier din cadrul combinatului, să se taie ce se mai găseşte, dar nu utilaje bune care funcţionează şi care ar putea fi folosite la o eventuală repornire a activităţii. Ar fi necesare cam 4.000 de tone de fier pentru a acoperi plata salariilor compensatorii celor peste 700 de angajaţi disponibilizaţi. Am primit asigurări din partea reprezentanţilor noului acţionar al Mechel că vor întocmi un grafic de acordare a salariilor compensatorii. Nu pot estima când va începe acordarea plăţilor compensatorii, există posibilitatea să se treacă de termenul de 15 martie”, a spus Pascu.

Acesta a adăugat că va prezenta, joi, concluziile întâlnirii angajaţilor care au mai rămas în combinatul de la Câmpia Turzii.

Ioan Pascu a afirmat că planurile noului acţionar prevăd repornirea producţiei la Mechel Câmpia Turzii pentru 2500 de tone de produse zincate, dar pentru aceasta este nevoie de repornirea activităţii la societatea Ductil Buzău, care face parte, de asemenea, dintre cele cinci unităţi care au aparţinut grupului Mechel şi care au fost vândute.

„Reprezentanţii noului acţionar au mai afirmat în cadrul discuţiilor purtate că sunt dispuşi chiar să închirieze hale ale combinatului Mechel Câmpia Turzii unor firme interesate şi chiar pentru proiectul întreprinderii sociale lansat de AJOFM Cluj”, a declarat Pascu.

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a dispus, miercuri, declanşarea unor anchete sociale în cazul angajaţilor disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii, în vederea acordării de ajutoare financiare.

Un bărbat – disponibilizat de la Mechel în 10 februarie – Ioan Bozdog, s-a sinucis marţi, foştii colegi ai acestuia spunând că a recurs la acest gest din cauza disperării întrucât nu mai avea bani să îşi achite ratele la bănci. Bărbatul era strungar, avea o vechime în muncă de 36 de ani şi urma să se pensioneze anul viitor, afirma liderul de sindicat de la Laminorul 3 al combinatului Mechel Câmpia Turzii, Dorin Vâţă.

Angajaţii disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii protestează de trei zile faţă de neacordarea salariilor compensatorii.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, joia trecută, că noul acţionar al Mechel are intenţii bune şi face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii foştilor angajaţi de la Câmpia Turzii, însă are conturile blocate.

Tot atunci, prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a declarat, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, că aceştia au dat asigurări că până în 15 martie vor încerca să plătească salariile compensatorii angajaţilor disponibilizaţi de la Câmpia Turzii.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.

Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Te-ar mai putea interesa și
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii noilor ţinte ale NATO pentru 2035 şi orice creştere a cheltuielilor......
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Update: Qatarul denunță atacul iranian. Situația devine cu adevărat explozivă în Orientul Mijlociu. Iranul a ignorat avertiementele lui Trump și a atacat bazele militare americane din Qatar
Update: Qatarul denunță atacul iranian. Situația devine cu adevărat explozivă în Orientul Mijlociu. Iranul a ignorat ...
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...
Boloș, la final de mandat la MIPE: România a primit în acest an 3,2 miliarde de euro de la Comisia Europeană
Boloș, la final de mandat la MIPE: România a primit în acest an 3,2 miliarde de euro de la Comisia Europeană
Valoarea sumelor primite de România în acest an de la Comisia Europeană se ridică la 3,2 miliarde euro, fonduri care ...