Lideri ai PDL au discutat, la Vila Lac, despre bugetul pe 2012 şi priorităţi legislative
Lideri ai PDL şi-au dat întâlnire duminică la Vila Lac pentru a discuta despre bugetul pe 2012 şi priorităţi legislative. Întâlnirea a fost programată pentru ora 17.00.
Proiectul de buget pregătit de Guvern, obţinut de MEDIAFAX, prevede îngheţarea pensiilor pe întreaga perioadă a anului viitor, fără indicii de majorare a acestora şi a salariilor în al doilea semestru, pentru susţinerea plăţii pensiilor fiind din nou transferate de la bugetul de stat 13,8 miliarde lei.
Premierul Emil Boc a explicat că nu a vrut să rişte, existând pericolul să nu aibă fonduri suficiente.
Când vine vorba de împărţirea banilor, Boc a tăiat, însă, chiar de la ministere-cheie precum cel al Educaţiei, de altfel jumătate dintre ministere vor avea bugetele tăiate. VEZI CE BANI PRIMESC MINISTERELE SI SERVICIILE SECRETE
Proiectul de buget pregătit de Guvern, obţinut de MEDIAFAX, prevede că, în anul 2012, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei, nivelul la care a fost îngheţat încă din 2009, fără referiri la o eventuală majorare a acestuia în partea a doua a anului viitor.
Nici pentru contribuţiile de asigurări sociale nu sunt indicate scăderi pe parcursul anului viitor, acestea fiind menţinute la nivelul actual.
De asemenea, în proiectul bugetului de stat nu se face vreo referire la majorarea salariilor anul viitor.