Liderii de sindicat din Franța vor discuta cu CEO-ul Luca de Meo a treia etapă a planului Renaulution
Liderii de sindicat se întâlnesc astăzi cu directorii Renault pentru a continua discuţiile privind planul de a separa activităţile din domeniul vehiculelor cu motoare pe combustie de cele dedicate vehiculelor electrice. Producătorul automobilelor Zoe caută să convingă partenerul de alianţă Nissan Motor să investească în divizia Ampere – specializată pe producţia de vehicule electrice, care ar urma să fie anul viitor listată la Bursa de la Paris, în funcţie de condiţiile de pe piaţă. De asemenea, negocierile se concentrează şi pe reducerea participaţiei pe care Renault o deţine la Nissan.
„Renault vrea să atragă investiţii de zece miliarde de euro în Ampere şi acesta este un lucru pozitiv. Atragerea unor astfel de investiţii nu va fi uşoară, dar este pe deplin în conformitate cu eforturile directorului general de a face compania să opereze mai degrabă ca un start-up, ca Tesla”, a explicat Jean-Francois Nanda, reprezentant al CFTD, al doilea mare sindicat de la Renault.
Luna trecută, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. Decizia a sporit îngrijorările privind locurile de muncă.
Consultările cu sindicatele sunt cerute conform reglementării din Franţa pentru ca Renault să efectueze separarea. Alte negocieri vor urma în zilele următoare, atât în Franţa cât şi peste hotare, a precizat joi un purtător de cuvânt.
Renault s-a angajat să menţină toate locurile de muncă din Franţa, susţine Nanda.
Ampere va avea sediul în Franţa şi aproximativ 10.000 de angajaţi. Societatea mixtă din domeniul vehiculelor cu motoare pe combustie înfiinţată cu Geely, care va avea denumirea Horse, va avea sediul în afara Franţei şi aproximativ 19.000 de angajaţi pe trei continente.
Alte sindicate sunt mai puţin cooperante. Un sindicat mai mic, CGT, critică separarea Ampere, care răspunde „unei logici financiare”. Sindicatul CFE-CGC, de la fabrica Renault din Guyancourt, face presiuni pentru a afla mai multe detalii privind efectele asupra locurilor de muncă. Luna trecută, când a fost întrebat de o posibilă reducere a forţei de muncă, şeful Renault a dat asigurări că reorganizarea „nu este un exerciţiu de restructurare”.
„Acesta este un exerciţiu de dezvoltare. Nu suntem aici să propunem un plan de reducere a forţei de muncă. Din contră, cred că există potenţiale oportunităţi pentru a crea slujbe, locuri de muncă cu valoare ridicată”, declara în noiembrie Luca de Meo.