Liderii din Europa Centrală vor cere UE măsuri împotriva companiilor care au standarde duble pentru produsele alimentare
„Summitul special va cere Comisiei Europene să ia măsuri legislative care să interzică astfel de practici…care umilesc popoare şi creează două categorii de popoare”, a declarat joi premierul slovac Robert Fico într-o conferinţă de presă.
Fico a spus că liderii celor patru ţări vor discuta această problemă la Varşovia.
Asociaţiile de protecţie a consumatorilor şi guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în produsele destinate Europei Centrale şi de Est decât cele incluse în produsele sub aceleaşi branduri comercializate în Germania şi Austria.
Această practică este permisă în prezent, UE cerând doar ca ambalajele să includă clar lista de ingrediente.
Ministerul slovac al Agriculturii a prezentat săptămâna trecută rezultatele unor teste de laborator care au arătat că jumătate dintr-o listă de 22 de produse cumpărate la Bratislava diferă ca gust, aspect şi compoziţie de echivalentele lor cumpărate în douî oraşe austriece de lângă graniţă.
Ministrul ceh al Agriculturii, Marian Jurecka, a spus săptămâna trecută că oamenii s-au săturat să fie „coşul de gunoi al Europei”, în timp ce şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a calificat standardele duble de calitate drept „cel mai mare scandal din istoriei recente”.
Consumatorii din Europa Centrală şi de Est au adoptat rapid brandurile occidentale, după căderea comunismului, în 1989. Producătorii afirmă că diferenţele de compoziţie sunt date de gusturile locale.
Alimentele sunt în general mai ieftine în Europa de Est decât în Vest, dar mulţi cumpărători merg în Occident pentru a cumpăra produse de calitate mai bună.