Liderii europeni întruniți în cadrul primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene caută să stabilească o nouă ordine fără Rusia lui Putin

Liderii care participă la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE) consideră invazia rusă în Ucraina ca fiind inacceptabilă, a declarat joi, la Praga, cancelarul german Olaf Scholz, transmit Reuters şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 06 oct. 2022, 17:24
Liderii europeni întruniți în cadrul primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene caută să stabilească o nouă ordine fără Rusia lui Putin

”Cei care se întâlnesc aici ştiu că atacul Rusiei asupra Ucrainei este o încălcare brutală a ordinii păcii şi securităţii pe care le avem în Europa în ultimele decenii. Este important că noi respingem acest atac şi că nu acceptăm ca o parte a ţării vecine să fie anexată”, a spus Scholz.

Totuşi, el a atenţionat cu privire la riscul ca CPE să se transforme într-o nouă instituţie internaţională birocratică.

”Nu este vorba despre crearea unei noi instituţii cu administraţie, birocraţie”, a explicat şeful Guvernului german, precizând că valoarea reală a noului forum este faptul că şefi de stat ”discută unii cu alţii într-o manieră foarte concretă”.

Comentariile sale au fost susţinute de premierul belgian Alexander De Croo şi de şeful diplomaţiei UE Josep Borrell (foto).

”Această întâlnire este o cale de a căuta o nouă ordine fără Rusia; aceasta nu înseamnă că vrem să excludem Rusia pentru totdeauna, dar această Rusie, Rusia lui Putin, nu are un loc”, a subliniat Borrell.

După o întâlnire cu premierul ceh Petr Fiala, şefa Guvernului britanic Liz Truss a subliniat ”acordul lor puternic privind importanţa democraţiilor europene ce prezintă la unison un front unit împotriva brutalităţii lui Putin”.

Reuniunea CPE de la Castelul din Praga, la care sunt reprezentate 44 de ţări, printre care cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, este văzută de susţinătorii CPE drept o dovadă de solidaritate pe un continent zguduit de multiple crize.

Noua comunitate paneuropeană este o iniţiativă a lui Emmanuel Macron, care vede în ea o ocazie de a structura dialogul de pe poziţii de egalitate între statele UE şi cele non-UE pe chestiuni cu care se confruntă întreaga Europă.

Te-ar mai putea interesa și
Fără Programul Rabla, statul îşi sabotează propria economie, susține APIA
Fără Programul Rabla, statul îşi sabotează propria economie, susține APIA
Importatorii de automobile din România avertizează asupra „haosului decizional” al autorităţilor în privinţa programului Rabla. APIA susține că statul român riscă pierderi economice......
PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu
PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu
Partidul Social Democrat nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, ...
Statele Unite lucrează la programarea unei întâlniri între Trump, Putin și Zelenski
Statele Unite lucrează la programarea unei întâlniri între Trump, Putin și Zelenski
Statele Unite lucrează pentru a programa o întâlnire între președintele Donald Trump și omologii săi rus și ucrainean, ...
Kaja Kallas a cerut ca Ucraina să fie implicată în reuniunea Rusia-SUA din Alaska
Kaja Kallas a cerut ca Ucraina să fie implicată în reuniunea Rusia-SUA din Alaska
Kaja Kallas, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de securitate, a declarat duminică ...