Liderii G20 nu au reuşit denunţarea protecţionismului dar au avertizat asupra încetinirii economiei globale

Liderii G20 au avertizat sâmbătă asupra creşterii riscurilor cu care se confruntă economia mondială dar s-au oprit brusc în ceea ce priveşte denunţarea protecţionismului, cerând în schimb un mediu comercial corect, liber, după discuţii pe care unii membri le-au descris ca fiind dificile, transmite Reuters.
Economica.net - S, 29 iun. 2019, 09:02
Liderii G20 nu au reuşit denunţarea protecţionismului dar au avertizat asupra încetinirii economiei globale

Într-un comunicat publicat după summitul G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente), care a avut loc în perioada 28-29 iunie în Japonia, liderii au apreciat că avansul economiei globale rămâne redus şi riscurile negative se menţin, deoarece sunt în creştere tensiunile geopolitice şi comerciale.

„Am făcut tot posibilul pentru a realiza un mediu de investiţii şi comercial corect, liber, nediscriminatoriu, stabil, transparent, predictibil, şi să ne păstrăm pieţele deschise”, se arată în comunicat, fără a se face referire la protecţionism.

Gazda reuniunii, premierul nipon Shinzo Abe, a subliniat ceea ce au în comun liderii G20: faptul că împărtăşesc necesitatea ca G20 să rămână motorul de creştere al economiei mondiale.

„G20 fost de acord cu principiile fundamentale de sprijinire a sistemului comercial liber”, a afirmat Abe, adăugând că liderii s-au angajat să adopte măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de soluţionare a litigiilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
Guvernul urmează să aprobe marţi, prin ordonanţă de urgenţă, instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi......
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Ciobanul Ioan Suciu, celebru în comunitatea oierilor datorită activităţii sale din zona Făgăraș, județul Brașov, ...
Cum arată un portofoliu crypto solid în 2025: OKB tot mai puternic și presale-uri cu potențial
Cum arată un portofoliu crypto solid în 2025: OKB tot mai puternic și presale-uri cu potențial
În ultimele zile, piața cripto a fost zguduită de o serie de anunțuri majore venite din partea OKX. Noutățile au propulsat ...
Undă verde pentru Annabella. Concurența îi dă OK-ul pentru preluarea Profi și Mega Image. Va ajunge la peste 200 de supermarketuri
Undă verde pentru Annabella. Concurența îi dă OK-ul pentru preluarea Profi și Mega Image. Va ajunge la peste 200 de ...
Consiliul Concurenței și-a exprimat acordul de principiu ca retailerul Annabella SRL să cumpere cele 87 magazine pe care ...