Liderii grupurilor politice din PE confirmă că susţin liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European, Joseph Daul (Partidul Popular European), Hannes Swoboda (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Martin Callanan (Conservatori şi reformişti), precum şi reprezentantul Alianţei Democraţilor şi Liberalilor, Graham Watson, au declarat marţi că vor susţine liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova în cadrul votului de săptămâna viitoare din Parlamentul European (PE).
Economica.net - mar, 18 feb. 2014, 17:37
Liderii grupurilor politice din PE confirmă că susţin liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni

Declaraţiile au fost făcute în cadrul întrevederilor cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, aflat în vizită de lucru la Bruxelles pentru a solicita susţinerea europarlamentarilor cu privire la eliminarea vizelor pentru călătoriile cetăţenilor moldoveni în ţările UE, potrivit unui comunicat al legislativului de la Chişinău.

Oficialii europeni au remarcat evoluţiile pozitive înregistrate de Republica Moldova şi au menţionat interesul pentru dezvoltarea dialogului la nivel parlamentar, inclusiv privind aprofundarea cooperării cu grupurile politice parlamentare.

Igor Corman a vorbit despre agenda europeană a Republicii Moldova, situaţia politică internă şi creşterea informării cetăţenilor cu privire la avantajele integrării europene. De asemenea, au fost abordate subiecte ce ţin de necesitatea consolidării capacităţilor legislativului de la Chişinău, care va avea în continuare sarcina de a armoniza legislaţia naţională cu cea europeană.

Vizita lui Igor Corman la Bruxelles are loc în contextul deciziei din 12 februarie a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European de a aproba Raportul cu privire la abolirea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.

 

Te-ar mai putea interesa și
România în OCDE – Cum se pregăteşte România pentru intrarea în „clubul bogaţilor” şi ce rol are legea pentru plata pensiilor din Pilonul 2 în aderare
România în OCDE – Cum se pregăteşte România pentru intrarea în „clubul bogaţilor” şi ce rol are ...
România a închis 14 comitete din 25 în procesul său de aderare la OCDE, iar proiectul de Lege privind plata pensiilor private este o recomandare prioritară a acestei organizaţii, a declarat,......
Declaraţie şocantă a lui Macron despre Putin: „Un căpcăun la uşile noastre care are nevoie să continue să mănânce pentru propria supravieţuire”
Declaraţie şocantă a lui Macron despre Putin: „Un căpcăun la uşile noastre care are nevoie să continue să mănânce ...
Preşedintele rus Vladimir Putin este "un prădător, un căpcăun la uşile noastre" care "are nevoie să continue să mănânce" ...
Întâlnirea dintre Putin şi Zelenski ar putea avea loc în Elveţia, spune Macron
Întâlnirea dintre Putin şi Zelenski ar putea avea loc în Elveţia, spune Macron
Întâlnirea între preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin ar trebui să aibă loc în Europa, ...
Ce spune şeful Consiliului Fiscal despre menținerea ratingului României
Ce spune şeful Consiliului Fiscal despre menținerea ratingului României
Menţinerea de către agenţia Fitch a ratingului suveran al României are în vedere măsurile de corecţie iniţiate de ...