Liderii instituţiilor europene pregătesc un plan pentru crearea unei uniuni a politicilor bugetare
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cel al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, lucrează la acest plan, potrivit căruia statele membre nu vor mai putea face noi datorii, după bunul lor plac.
Conform unor surse ale Der Spiegel, statele ar putea dispune doar de resursele acoperite de propriile lor venituri.
Orice ţară care are nevoie de mai mulţi bani va trebui să facă cunoscute nevoile sale grupului miniştrilor de finanţe din zona euro care va decide dacă cererile sunt justificate şi în ce măsură. După care vor fi emise euro-obligaţiuni pentru a finanţa aceste noi datorii.
Grupul ar urma să aibă un preşedinte de onoare care la finalul procesului de reformă ar putea deveni ministru de finanţe al uniunii monetare. Eurogrupul ar fi controlat de un nou organism european, din care ar face parte reprezentanţi ai parlamentelor naţionale.
Der Spiegel precizează că acest plan nu va fi valabil decât pentru noile datorii contractate de ţările europene, şi nu pentru cele vechi.