Liderii politici din Grecia capitulează în faţa cererii creditorilor pentru austeritate

Economica.net
29 07. 2012
grecia_euro_54210700

Liderii politici din Grecia au agreat mare parte din măsurile de austeritate cerute de creditorii statului elen iar acum se uită către pensii şi tiăeri de salarii ale bugetarilor pentru a economisi încă 1,5 miliarde de euro pentru acest an, au declarat surse guvernamentale elene pentru Reuters.

Grecia trebuie să economisească 11,5 miliarde de euro în 2013 şi 2014 pentru a satisface cererile tot mai nervoşilor creditori care sunt în prezent într-o vizită la Atena pentru a evalua măsurile pe care le aplică guvernul elen pentru a face economii şi a-şi plăti datoriile.

Liderii politici sunt de acord cu tot ce spun creditorii. Acum se încearcă doar varinate alternative de protejare a grecilor cu pensii şi salarii mici”, au spus sursele.

Aproape falimentara Grecie se luptă pentru a convinge UE şi FMI că este gata să demareze reforme structurale majore pentru a depăşi o perioada de recesiune severă care durează de patru ani.