Liderii principalelor state NATO au convenit că Rusia trebuie supusă unor noi sancţiuni (Casa Albă)

Liderii principalelor state membre ale NATO au convenit, la o întâlnire avută joi în marja summitului NATO, că trebuie instituite noi sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a acţiunilor acesteia în estul separatist al Ucrainei. Preşedintele francez Fracois Hollande a subliniat că evoluţiile din orele următoare vor fi determinante în decizia de adoptare a unor astfel de sancţiuni la Consiliul European de vineri, transmite agenţia Reuters.
Economica.net - joi, 04 sept. 2014, 15:16
Liderii principalelor state NATO au convenit că Rusia trebuie supusă unor noi sancţiuni (Casa Albă)

În urma întâlnirii dintre preşedinţii american şi francez, Barack Obama şi François Hollande, cancelarul german Angela Merkel, premierii britanic şi italian David Cameron şi Matteo Renzi şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, Administraţia de la Casa Albă a emis o declaraţie în care afirmă că aceşti ‘lideri au condamnat din nou continuarea încălcării flagrante de către Rusia a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi au convenit asupra necesităţii ca Rusia să fie supusă unor costuri adiţionale pentru acţiunile ei’.

La rândul său, preşedintele Francois Hollande a declarat în faţa presei că Uniunea Europeană va lua vineri o decizie în ce priveşte înăsprirea sancţiunilor la adresa Rusiei, iar această decizie depinde de evenimentele din orele următoare, în prezent guvernul ucrainean încercând să încheie un armistiţiu cu insurgenţii proruşi.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...