Liderii sindicali de la termocentralele Mintia şi Paroşeni au încetat greva foamei

Economica.net
04 08. 2014
mintia_86911600

Acest program ar fi avut efecte imediate asupra salariilor angajaţilor printr-o scădere a veniturilor cu 20%, susţin sindicaliştii.

‘Consiliul de Administraţie al CEH a respins luni după-amiază programul de restructurare a companiei prin care se propunea reducerea numărului de zile lucrătoare. Programul de restructurare va îmbrăca o altă formă, bazată pe alte calcule economice şi nu pe reducerea timpului de lucru. În aceste condiţii, consider protestul încheiat şi am încetat greva foamei’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al Sindicatului Liber şi Independent al Energeticienilor de la Termocentrala Mintia, Ionel Ticula.

El a precizat că o decizie similară, de încetare a protestului, a luat-o şi colegul său de la Sindicatul SE Paroşeni, Mihai Lorintz.

Peste 300 de angajaţi ai termocentralei Mintia şi circa 200 de salariaţi ai termocentralei Paroşeni au protestat spontan luni, nemulţumiţi de prevederile din noul contract colectiv de muncă încheiat la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. Energeticienii au acuzat faptul că vor pierde, în medie, câte 500 de lei pe lună din venituri, în timp ce colegii lor din minerit ar urma să aibă de câştigat în baza aceluiaşi contract colectiv de muncă.