Sindicatul „Europa” de la SC Takata Romania SRL, societate care operează fabrica de componente auto din Arad, a anunţat încheierea noului contract colectiv de muncă pentru cei aproximativ 4.500 de angajaţi.
Liderul sindical, Lucian Lengyel, a declarat, luni, corespondentului News.ro, că negocierile cu board-ul companiei pentru noul contract colectiv de muncă au fost încheiate vineri, iar documentul prevede atât salarii mai mari, cât şi condiţii de muncă mai avantajoase.
„Negocierile cu board-ul s-au derulat pe perioada a două luni, iar în acest moment putem anunţa că avem un nou contract colectiv de muncă, valabil pentru perioada 2017-2019. De la 1 iulie 2017, salariile în fabrica din Arad vor creşte, dar avem şi o reglementare mult mai favorabilă a relaţiilor de muncă”, a spus Lengyel, care nu a putut da publicităţii procentul creşterilor salariale, afirmând însă că din iulie „salariile vor fi printre cele mai competitive din această parte a Europei”.
Referitor la informaţiile publicate în presa internaţională, potivit cărora „corporaţia mamă” ar putea declanşa procedura de faliment, liderul sindical din Arad afirmă că această acţiune „nu ar fi urmată de dizolvarea companiei”.
„Deşi board-ul ne ţine la curent cu evoluţia companiei, nu am primit o informare pe cale oficială despre o eventuală procedură de faliment. Totuşi, e important de precizat că această procedură nu ar înseamna o dizolvare, ci ar urmări interesul companiei. Au trecut şi alte corporaţii prin astfel de proceduri de reorganizare, iar fabricile nu au fost afectate”, spus Lengyel.
Conform liderului de sindicat, „fabrica din Arad este una dintre cele mai profitabile entităţi de sub umbrela Takata şi nu s-ar pune problema închiderii”.
„Indiferent de evoluţia din punct de vedere juridic, fabrica din Arad va rămâne în funcţiune. Există şi au existat mereu investitori interesaţi de această unitate”, a mai spus liderul sindical.
Lucian Lengyel a adăugat că fabrica face permanet angajări datorită volumului mare de muncă.
„Avem foarte multe contracte în derulare şi chiar organizarea concediilor în această perioadă ne pune probleme serioase, pentru că avem nevoie de oameni la posturi. Facem în permanenţă angajări şi se acordă diverse stimulente pentru a creşte cât mai mult gradul de retenţie a personalului. Nu se pune problema de concedieri”, a mai spus liderul sindical.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, Takata Arad are notificate 17 posturi vacante în momentul de faţă, însă la începutul anului avea aproximativ 150 de posturi libere.
Fabrica Takata din Arad are trei secţii, una de volane, a doua de centuri de siguranţă şi una de sculărie, amplasate în două locuri şi desfăşurate pe aproximativ 25 de hectare de teren, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din judeţ.
Sub umbrela consorţiului japonez mai funcţionează o fabrică şi în Sibiu, unde se produc saci pentru airbag-uri.
Presa internaţională a scris că Takata Corporation ar putea cere intrarea în faliment, până la finele lunii iunie, compania fiind puternic îndatorată în urma unui scandal legat de fabricarea unor airbag-uri cu risc de explozie la declanşare.
Bursa de la Tokyo a anunţat, vineri, că a suspendat de la tranzacţionare acţiunile Takata, în urma informaţiilor din presă legate de posibila intrare în faliment a companiei.
Intrarea în faliment ar fi o etapă în reorganizarea Takata, care negociază de câteva luni o infuzie de capital din partea companiei Key Safety, care ar crea o altă entitate juridică pentru preluarea unei părţi din acţiunile consorţiului japonez.