Liderii statelor participante la Summitul I3M susțin integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană

Liderii Austriei, Bulgariei, Croaţiei, Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Slovaciei şi Sloveniei au adoptat, luni, la Riga, Declaraţia comună a celui de-al şaptelea Summit al Iniţiativei Celor Trei Mări (I3M), în care se arată sprijinul pentru accederea Ucrainei la Uniunea Europeană, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 iun. 2022, 19:49
Liderii statelor participante la Summitul I3M susțin integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană

De asemenea, prin această declaraţie Ucraina a primit statut de ţară parteneră participantă la I3M.

„Urăm bun venit Ucrainei ca invitat special la Summitul I3M din acest an şi ca partener al I3M, care începând de astăzi începe procesul de participare la Iniţiativă. Considerăm că I3M poate fi o platformă pentru sprijinirea redresării Ucrainei. Ne menţinem disponibilitatea de a implica Ucraina în punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură regională ale I3M. Susţinem ambiţia Ucrainei de a adera la UE”, se arată în declaraţie.

În document sunt salutate şi cererile de aderare la UE ale Republicii Moldova şi Georgiei.

„Ne angajăm să consolidăm I3M ca platformă de cooperare menită să consolideze coeziunea şi convergenţa în cadrul UE, dezvoltând în acelaşi timp dimensiunea sa strategică transatlantică şi subliniem că angajamentul activ al Germaniei contribuie la atingerea acestor obiective. Suntem încrezători că prezenţa economică a Statelor Unite în regiunea I3M va contribui la consolidarea legăturii transatlantice şi va fi un catalizator suplimentar pentru un parteneriat transatlantic îmbogăţit”, se mai arată în declaraţie.

Participanţii încurajează guvernele ţărilor din regiunea Iniţiativei să coordoneze punerea în aplicare a planurilor lor naţionale de redresare care vizează o mai bună securitate a aprovizionării cu energie şi diversificarea acesteia, conectivitatea şi durabilitatea infrastructurii.

În document se afirmă şi deschiderea pentru cooperarea cu noi parteneri globali şi regionali. De asemenea, este subliniat importanţa investiţiilor în securitatea cibernetică.

„Încurajăm guvernele, băncile pentru dezvoltare, instituţiile financiare internaţionale şi investitorii privaţi interesaţi, care împărtăşesc obiectivele generale ale Iniţiativei, să investească în Fondul de investiţii al I3M”, se precizează în documentul adoptat de cei 12 lideri.

Declaraţia comună salută anunţul SUA de a participa la Fondul de investiţii al I3M cu 300 de milioane de euro, precum şi angajamentul României de a găzdui în 2023 Summitul Iniţiativei celor Trei Mări şi Forumul de Afaceri.

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi Forumul de Afaceri sunt organizate de Letonia, la Riga. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi secretarul de stat american, Antony Blinken, s-au numărat printre liderii care au transmis mesaje în cadrul summitului.

Sursa foto: Presidency.ro

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...