Liderii UE vor cere noi măsuri de stimulare a creşterii economice, la viitorul summit

Liderii Uniunii Europene vor cere noi măsuri de stimulare a creşterii economice şi de îmbunătăţire a condiţiilor de creditare, potrivit unui proiect de document pregătit pentru summit-ul din 28-29 iunie de la Bruxelles, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 15 iun. 2012, 13:44
Liderii UE vor cere noi măsuri de stimulare a creşterii economice, la viitorul summit

Statele UE vor promova măsuri de susţinere a creşterii economice într-o perioadă în care, potrivit preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, „nu există riscuri inflaţioniste în niciuna dintre ţările membre”, iar BCE va continua să funizeze lichidităţi sistemului bancar.

Draghi lucrează cu preşedintele UE Herman Van Rompuy, şeful Eurogroup Jean-Claude Juncker şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la un proiect pentru aprofundarea integrării celor 17 state din zona euro.

Raportul acestora va stabili bazele pentru consolidarea zonei euro şi a coordonării economice la nivelul UE, potrivit documentului summit-ului.

Evoluţiile recente au arătat necesitatea de a duce uniunea monetară într-o nouă etapă, potrivit proiectului de document care poartă data de 12 iunie, obţinut de Bloomberg News.

Participanţii la reuniune vor cere măsuri specifice care să conecteze politicile bugetare şi bancare în rândul celor 17 naţiuni care folosesc euro, alături de o guvernanţă mai puternică în uniunea monetară.

Liderii din zona euro se vor întâlni după reuniunea oficialilor UE, potrivit documentului.

Şefii de state şi de guverne „vor cere noi măsuri urgente, destinate stimulării creşterii economice şi a creării locurilor de muncă în Europa, precum şi îmbunătăţirea finanţării economiilor, pe termen scurt şi mediu”, se arată în proiect.

Aceşti paşi vor include introducerea obligaţiunilor-proiect, îmbunătăţirea utilizării fondurilor destinate infrastructurii şi majorarea capitalului, respectiv a capacităţii de creditare, a Băncii Europene pentru Investiţii.

Liderii aşteaptă totodată noi propuneri, în toamnă, pentru dezvoltarea comerţului în spaţiul comunitar.

Eforturile UE de reducere a deficitelor bugetare, întărire a băncilor şi de realizare a unui instrument de combatere a crizelor nu au reuşit să calmeze pieţele financiare, a declarat vineri comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn.

„Aceste acţiuni au ţinut sub control criza dar nu au calmat-o, fără să mai vorbim de rezolvarea ei”, a spus Rehn.

El a arătat că noile eforturi ar putea include progrese către o uniune bancară şi o mai bună coordonare bugetară, astfel încât ţările să poată lua în considerare punerea în comun a datoriilor.

„În cercurile financiare, puţini se îndoiesc de justeţea unei pieţe lichide şi stabile a datoriilor guvernamentale, prin emisiuni comune de obligaţiuni publice. Dar acest proces trebuie să răspundă îngrijorărilor legate de riscuri, sau de posibilele derapaje de la prudenţa bugetară şi soliditatea economică”, a spus Rehn.

Pentru ca summit-ul de la Bruxelles să calmeze pieţele, trebuie să ofere o idee clară despre direcţia acestor iniţiative, în privinţa procesului, a obiectivelor şi a intervalului de timp, a declarat David Mackie, economist şef pentru Europa la JPMorgan Chase & Co.

Liderii UE mai urmează să aprobe recomandările Comisiei Europene privind politicile guvernelor naţionale, referitoare la buget, piaţa muncii şi economie.

Summit-ul va începe cu o discuţie referitoare la bugetul UE pentru 2014-2020. Liderii vor cere totodată eforturi mai mari pentru promovarea comerţului, colectării taxelor şi combaterea evaziunii fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...