Liderul PPE: Este nevoie de mai multe garduri la graniţele Europei
”Vor trebui să existe mai multe garduri. Pur şi simplu nu se poate ca sute de mii de migranţi să se plimbe necontrolat prin Europa”, a spus Weber, membru al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria (CSU), formaţiune aliată cu Uniunea Creştin-Democrată, a cancelarului german Angela Merkel.
Manfred Weber, care va participa în această săptămână la o reuniune a CSU unde este invitat şi Viktor Orban, a susţinut măsurile adoptate de premierul ungar pentru limitarea numărului de migranţi, afirmând că aceste măsuri sunt în general conforme cu regulile europene.
Ungaria a construit un gard de sârmă la frontiera sa cu Serbia, pe o lungime de 175 de kilometri.
”Mulţi critică Ungaria, dar ei înşişi nu pot oferi vreo soluţie”, a subliniat politicianul german.
Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), numai în acest an s-au înregistrat 477.906 de noi sosiri pe mare în Europa. Majoritatea migranţilor sunt cetăţeni sirieni, irakieni şi afgani, care încearcă să fugă de războaiele şi sărăcia din ţările lor şi să ajungă în Europa Occidentală, în căutarea unei vieţi mai bune.