Liderul UKIP, Nigel Farage: Nu am nicio problemă cu românii. Am o mare problemă cu România

Liderul UKIP a decis să încerce să pună punct disputei create după interviul oferit vinerea trecută, la postul de radio LBC, lui James O'Brien, oferind clarificări luni seara, în emisiunea Newsnight, găzduită de Jeremy Paxman, pe BBC, notează Huffington Post.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 12:20
Liderul UKIP, Nigel Farage: Nu am nicio problemă cu românii. Am o mare problemă cu România

Pentru Farage, comentează publicaţia britanică, discuţia a fost o şansă de a anula o parte din controversa produsă de afirmaţia că oamenii ar trebui să se îngrijoreze dacă un grup de români s-ar muta în vecinătate, iar pentru Paxman, o oportunitate de a le aminti tuturor de importanţa sa ca jurnalist.

Paxman a început prin a-l întreba pe Farage ‘Care-i problema ta cu românii?’, după ce liderul UKIP a fost atacat de către figuri importante ale scenei politice britanice, precum David Cameron, Ed Miliband şi Nick Clegg pentru decizia sa de a se concentra asupra imigranţilor români ca sursă a infracţiunilor.

Liderul UKIP a mărturisit că ‘nu are nicio problemă cu românii’, dar că are ‘o mare problemă cu România’. ‘Am vizitat ţara. Comunismul a căzut cu doar peste douăzeci de ani în urmă. (România) nu a făcut tranziţia la o democraţie occidentală modernă… ‘, a adăugat el.

Totodată, Farage a declarat la Newsnight că România se află ‘în strânsoarea crimei organizate’ şi că ‘problema românească este mult mai serioasă’ decât orice infracţiune comisă de către persoane din alte state membre UE.

Luni dimineaţa UKIP a publicat un anunţ în The Daily Telegraph, care folosea statisticile poliţiei despre infractorii români pentru a susţine afirmaţiile lui Farage de la LBC.

Cu toate acestea, Farage a admis pentru Paxman că afirmaţia din anunţ, potrivit căruia 7 % din infracţiuni au fost comise de români, era incorectă, şi că anunţul ar fi trebuit să precizeze că 7% din ‘reţelele infracţionale’ erau româneşti. ‘A fost simplificat. Era vorba de reţele infracţionale, nu de infracţiuni’, a admis Farage la emisiunea de pe BBC.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Preoteasa: CFR Călători nu va intra în faliment, dar riscă să intre în incapacitate de plată
Traian Preoteasa: CFR Călători nu va intra în faliment, dar riscă să intre în incapacitate de plată
CFR Călători are un buget de supravieţuire, nu de dezvoltare, însă nu va intra în faliment şi nici nu va opri traficul, dar riscă intrarea în incapacitate de plată, a declarat, joi,......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lotul 3 Sud cu două săptămâni înainte de deschidere
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lotul 3 Sud cu două săptămâni înainte de deschidere
Circulația pe lotul 3 al A0 Sud (Joița - Bragadiru) se apropie de deschidere, anunță joi Cristian Pistol, directorul ...
Război comercial. Europa se obişnuieşte cu „trauma americană” (Reuters)
Război comercial. Europa se obişnuieşte cu „trauma americană” (Reuters)
Oficialii europeni sunt din ce în ce mai resemnaţi cu ideea că la baza oricărui acord comercial dintre SUA şi Uniunea ...
Apare o nouă bere în România. Este produsă de fabrica Grivița
Apare o nouă bere în România. Este produsă de fabrica Grivița
Retailerul francez Auchan a introdus în gama sa berea 1923 Un Mit, un omagiu adus istoriei FC Rapid cu care a semnat un ...