Lidl ajunge la 22 de magazine în Bucureşti. Deschide un nou magazin în sectorul patru
Lidl va inaugura, în data de 25 august, o nou supermarhet în Bucureşti, pe strada Turnu Măgurele, nr. 16-24. Odată cu deschiderea sa, vor fi create peste 20 de noi locuri de muncă. Magazinul va avea o suprafață de 1200 m² și aproape 100 de locuri de parcare. Orarul de funcționare a noii unități va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00, potrivit unui comunicat al companiei.
Deschiderea noului magazin îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare de bunătăți proaspăt scoase din cuptor, de la Brutăria Lidl.
Activând în 27 de țări din Europa, cu mai mult de 170.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial. Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, cu peste 100 de centre logistice, care asigură aprovizionarea pentru aproximativ 10.000 de magazine.