Lidl apasă din nou pe pedala de accelerație. 15 magazine deschise anul acesta, până acum
Discounterul Lidl va inaugura pe 11 iunie alte două noi magazine, unul în București și unul în Timișoara, după ce alte 15 supermarketuri au fost adăugate rețelei de la începutul acestui an, informează compania. Două dintre noile unități, din Târgoviște și Mioveni, au înlocuit magazine mai vechi din oraș, care au fost închise deoarece nu mai corespundeau standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.
Rețeaua Lidl a ajuns astfel la 274 de magazine în România. Aceasta după ce 2019 a fost unul de excepție pentru retailerul german care a dechis 24 de unități, cele mai multe magazine de la intrarea pe piață.
În ceea ce privește unitățile ce se vor deschide pe 11 iunie, magazinul din București se află pe Bulevardul Theodor Pallady, Nr. 51, iar cel din Timișoara este situat pe Calea Circumvalațiunii, Nr. 4. Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și peste 120 de locuri de parcare. În magazinul din București vor lucra peste 20 de angajați, iar în cel din Timișoara, 30.
Magazinul din București dispune de un acoperiș verde cu o suprafață de peste 800 m2, fiind cel de-al unsprezecelea astfel de magazin din portofoliul Lidl din România. Acoperișul verde contribuie în primul rând la eficiența energetică a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an. În același timp, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în același timp cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.
Orarul de funcționare al celor două magazine va fi de luni până sâmbătă, între 7:00 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00.
„Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună”, anunță compania.
În noile magazine din București și Timișoara se vor aplica măsurile împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 luate de retailer în rețeaua din România. Printre acestea se numără montarea unor panouri transparente de protecție la casele de marcat, limitarea numărului de clienți care pot intra în același timp în magazin, precum și montarea de dozatoare cu soluție dezinfectantă pentru clienți și dezinfectarea constantă a zonelor intens tranzitate și obiectelor expuse (exemplu: toaletele, intrările și ieșirile, vitrinele frigorifice, cărucioarele și coșurile de cumpărături, benzile și POS-urile de la casele de marcat etc).
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 7.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 270 de magazine și 5 centre logistice.