Marii retaileri s-au înghesuit pe strada unei comune. Lidl deschide alături de Carrefour şi Profi

Economica.net
23 10. 2015
profi-lidl_45354400

Discounterul german Lidl face primii paşi spre mediul rural şi deschide, pe 29 octombrie, o unitate în comuna Floreşti, judeţul Cluj. Se alătură astfel lanţului Profi, operat de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, care a intrat primul în această localitate şi Carrefour, care a inaugurat un supermarket pe 8 octombrie anul acesta.

Noul Lidl, al 189-lea din România, este situat pe aceeaşi stradă cu una dintre cele două magazine Profi din comună, dar şi cu noul Carrefour Market. Str Eroilor din Floreşti judeţul Cluj devine astfel cea mai aglomerată stradă comercială din mediul rural din România, cu Profi la numărul 84, Lidl la numărul 1-7 şi Carrefour Market la numărul 13.

Noul Lidl are o suprafaţă suprafaţă de vânzare de aproximativ 1200 m², cu 200 de metri pătraţi mai mult decât Carrefour, unul dintre cele mai mari supermarketuri Carrefour. „Inaugurarea noului magazin Lidl continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate. Lidl va continua investiţiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel național”, informează Lidl.

De ce este Floreşti aşa de important

Chiar dacă administrativ este o comună, Floreştiul este practic o zonă limitrofă a Clujului unde se construiesc multe ansambluri rezidenţiale.  „Comuna face parte din zona metropolitană a Clujului are 34-35.000 de locuitori, dintre care doar 28.000 sunt stabili”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Şulea Horia-Petru, primarul comunei. Potrivit acestuia foarte mulţi locuitori sunt „navetişti de dimineaţă”, pentru că lucrează în Cluj.

În ceea ce priveşte puterea de cumpărare din zonă, edilul susţine că în localitate operează 1.500 de firme şi sunt 12-12.500 de locuri de muncă. ” Aici, media de vârstă este de 35 de ani, populaţia este eterogenă, sunt în general oameni care au făcut facultatea la Cluj şi s-au stabilit aici. Sunt foarte mulţi veniţi din Moldova, din nordul Bistriţei, Maramureş, Sălaj sau Satu Mare. Numai anul tercut am avut peste 500 de nou născuţi, iar anul acesta suntem deja la a 250-a căsătorie”, explică edilul.