Lidl inaugurează un nou magazin care dispune de o staţie de încărcare pentru maşinile electrice

Economica.net
21 12. 2020
ilustrare_comunicat_de_presa_45691900

Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea acestui magazin în oraşul Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, pe data de 21 decembrie.

Noul magazin are o suprafaţă de vânzare de peste 1.300 de metri pătraţi şi dispune de peste 100 de locuri de parcare, precum şi de o staţie de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două maşini simultan.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar şi să ofere o experienţă de cumpărături cât mai bună. Astfel, noul magazin Lidl de pe strada Cloşca, nr. 41 B, înlocuieşte o unitate situată la aceeaşi adresă, care a fost închisă pe 20 decembrie 2020, deoarece nu a mai corespuns standardelor companiei în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi experienţa pentru clienţi.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului, noul magazin Lidl din Oraviţa dispune de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficienţă energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezenţă, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalaţiile de ventilaţie ori staţia de încărcare pentru automobile electrice.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităţilor, Lidl face o serie de recomandări pentru clienţi, publicate atât online, cât şi în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor şi legumelor pe care doresc să le cumpere şi păstrarea distanţei recomandate faţă de alte persoane.

Pentru a-i ajuta pe clienţii care stau la coadă să păstreze distanţa recomandată faţă de cei din jurul lor, şi în noul magazin din Oraviţa se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat. În acelaşi timp, Lidl face apel la solidaritatea clienţilor pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităţilor, cât şi măsurile individuale de prevenţie în timpul cumpărăturilor.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine şi peste 200 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.