Lidl inaugurează un nou magazin în Ploiești

Lanțul de magazine Lidl anunță că își continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în Ploiești pe data de 17 februarie. Acesta este situat pe Strada Grădinari Nr. 42 și dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice.
Ion Dobreanu - joi, 17 feb. 2022, 20:09
Lidl inaugurează un nou magazin în Ploiești

Noul magazin Lidl din Ploiești are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m². Unitatea dispune de peste 80 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere clienților săi o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, noul magazin Lidl de pe Strada Grădinari, Nr. 42 înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care a fost închisă pe data de 21 februarie 2021, deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Ploiești dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

În plus, noua unitate din Ploiești dispune de un acoperiș verde, care oferă o multitudine de beneficii ce țin de protecția mediului înconjurător. Acesta contribuie în primul rând la eficiența energetică a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an. În același timp, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în același timp cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la rând să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noul magazin din Ploiești se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat. În același timp, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta, la rândul lor, atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...