Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă, din 15 august

Lidl va renunţa complet la comercializarea articolelor de unică folosinţă din plastic (pahare, farfurii adânci şi întinse, tacâmuri şi paie), începând cu data de 15 august, anunţat retailerul german într-un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 13 aug. 2019, 10:44
Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă, din 15 august

Conform companiei, alternativ în acest va fi demarată testarea unei soluţii de tip sacoşă reutilizabilă pentru cântărirea şi transportul fructelor şi legumelor din Piaţa Lidl, dar şi a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subţire.

„Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunţată în 2018, prin care îşi propune să reducă plasticul utilizat cu cel puţin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosinţă, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acţionează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce îşi propune să diminueze cantitatea de plastic folosită şi să închidă ciclurile de reciclare. În acest sens, compania ia măsuri precum, crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaţionale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 şi certificarea TUV Austria”, se arată în comunicatul citat.

Lidl România precizează, totodată, că, până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile.

Pe lângă măsurile interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investeşte şi în programe de impact în domeniul protecţiei mediului, derulate de organizaţii non-profit.

Cea mai recentă iniţiativă este ‘Cu apele curate’, lansată în această primăvară de Asociaţia MaiMultVerde, ce îşi propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării.

Proiectul cuprinde acţiuni de igienizare a malurilor fluviului, de identificare şi implementare a soluţiilor de prevenire a poluării cu plastic a Dunării, evaluarea şi revizuirea politicilor publice privind gestiunea deşeurilor din plastic, protejarea apelor sau educaţia pentru mediu cu implicarea autorităţilor române.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este prezent în 30 de ţări din întreaga lume şi operează aproximativ 10.500 de magazine şi peste 150 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajaţi, dintre care peste 5.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine şi patru centre logistice.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în data de 21 mai, o Directivă care introduce noi restricţii pentru anumite materiale plastice de unică folosinţă care vizează reducerea deşeurilor marine din plastic. Noile norme interzic utilizarea anumitor produse din plastic de unică folosinţă pentru care există alternative. În plus, sunt introduse măsuri specifice de reducere a utilizării produselor din plastic care sunt aruncate cel mai des în mod necorespunzător.

Produsele din plastic de unică folosinţă sunt fabricate integral sau parţial din materiale plastice şi, de regulă, sunt destinate a fi utilizate doar o dată sau pentru o perioadă scurtă înainte să fie aruncate. Unul dintre principalele obiective ale acestei directive este reducerea cantităţii de deşeuri de plastic pe care le generăm. Conform noilor norme, până în 2021 vor fi interzise, printre produsele din plastic de unică folosinţă, farfuriile, tacâmurile, paiele, beţele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi.

Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu reprezintă etapa finală a procedurii. Decizia din 21 mai a Consiliului UE va fi urmată de publicarea textelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Statele membre vor avea apoi la dispoziţie doi ani pentru a o transpune în dreptul lor naţional.

Statele membre au convenit să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic până în 2029, iar sticlele din plastic vor trebui să conţină, până în 2025, cel puţin 25% material reciclat, iar până în 2030 cel puţin 30%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...