Lidl vrea să îi aducă pe benzinari în parcările magazinelor. O staţie Rompetrol deschide drumul
Retailerul german Lidl încearcă de mai bine de trei ani să pună în practică un plan prin care vrea să aibă benzinării în parcarea supermarketurilor pe care le operează. Strategia este de a încheia parteneriate cu distribuitori de carburanţi cărora să le închirieze o mică parte din terenul pe care ei îl cumpără pentru dezvoltarea de magazine, potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET. Momentan, din informaţiile noastre, nu există însă un parteneriat la nivel naţional cu vreo companie petrolieră, interesul benzinarilor depinzând extrem de mult de locaţia magazinelor.
Se naşte un astfel de proiect la Iaşi
Prima colaborare de acest gen ar putea deveni realitate la Iaşi, unde Rompetrol se alătură Lidl şi Dedeman într-un parc de retail ce urmează a fi construit pe platforma Iaşitex SA, fosta Ţesătura, pe strada Primăverii numărul 2.
Potrivit proiectului trimis spre avizare de către Agenţia de Mediu Iaşi, Rompetrol va deschide acolo o staţie de alimentare carburanţi, care va cuprinde un magazin de 168 de mp şi o staţie de distribuţie carburanţi cu două rezervoare bicompartimentate (benzină şi motorină). Suprafaţa de teren folosită de Rompetrol va fi de 1.720 de metri pătraţi, din care vor construi pe 167 de metri pătraţi. În proiect nu se menţionează însă cine este proprietarul spaţiului pe care Rompetrol îşi va construi staţia.
Conform surselor ECONOMICA.NET, lucrările de construcţie, atât pentru magazinul Lidl, cât şi pentru staţia de carburanţi vor demara în scurt timp.
Cel puţin alte trei proiecte ratate
Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET aceasta nu este sigurul proiect despre care Lidl şi Rompetrol au discutat în vederea încheierii unui parteneriat.
În vizor ar fi şi parcarea unuia dintre supermarketurile Lidl din Hunedoara. Este vorba despre unitatea din strada Mihai Viteazu nr 2, inaugurată de companie în noiembrie 2015 şi pentru care retailerul a depus în 2014 o documentaţie care include inclusiv construirea unei staţii alimentare carburanţi. Benzinăria ar fi trebuit să aibă o suprafaţă construită de 346 de metri pătraţi pe terenul în suprafaţă totală de 8.140 mp, proprietate privată a Lidl. „Primaria a aprobat PUZ-ul (pentru „Construire supermarket LIDL şi staţie alimentare carburanţi – n.red), dar s-a construit supermarketul fără staţia de carburanţi. În locul ei a rămas un teren viran”, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din cadrul administraţiei centrale. Potrivit acestora, nu s-a depus încă documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru această staţie.
Benzinărie Lidl la Timişoara
Un alt magazin în care Lidl se gândea că ar fi oportună deschiderea unei benzinării este supermarketul pe care urmează să îl deschidă în Timişoara pe terenul fostei fabrici UTT, strada Simion Bărnuţiu nr. 28. Pe site-ul Primăriei figurează un PUD din decembrie 2013 cu titlul „Construire supermarket LIDL şi statie alimentare carburanţi” pe strada Simion Bărnuţiu. Ultima variantă a proiectului, prezentat în Planul Urbanistic de Detaliu din 2016, nu face însă vreo referire la staţia de alimentare carburanţi. „Ideea de a construi o staţie de alimentare cu carburanţi era o discuţie mai veche”, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei. Ele au dat de înţeles că proiectul nu mai este de actualitate.
Voiau benzinărie la Satu Mare
Nu în ultimul rând, intenţia Lidl de a construi o benzinărie în parcarea unui supermarket de-al său a fost zădărnicită chiar de potenţialii clienţi şi de Biserica Ortodoxă. Problema a apărut la Satu Mare, unde Lidl vrea să construiască un magazin pe strada Careiului, în vecinătatea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar conducătorii lăcaşului de cult se opun construcţiei.
„Apariţia unei staţii de carburanţi ar fi o adevărată bombă ecologică. Traficul şi aşa îngreunat de Podul Golescu prin ieşirea direct pe pod ar fi practic paralizat”, atrag atenţia locuitorii din zonă, într-o plângere adresată Primăriei.
În consecinţă, Lidl a anunţat oficial că va renunţa la benzinărie, dar nu şi la planul de a ridica acolo un magazin. „Înţelegem îngrijorarea cetăţenilor şi, pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor lor, am decis să renunţăm la implementarea staţiei de carburanţi”, se arată într-o scrisoare Lidl către Primăria Satu Mare.
O prezenţă obişnuită în Occident, benzinăria de supermarket/hypermarket este o raritate în România. Exista una singură, deschidă acum 15 ani, în primul hypermarket din ţară, Carrefour Militari din Bucureşti, iar preţurile sunt destul de mici, motiv pentru care autoritatea de Concurenţă vrea să extindă modelul.
„Piaţa comercializării carburanţilor din România este foarte concentrată, ceea ce are un impact determinant asupra concurenţei. De aceea, în urma monitorizărilor pe care le-am efectuat, am elaborat câteva recomandări ce ar trebui să conducă la creşterea concurenţei în acest domeniu, principalii beneficiari fiind consumatorii finali”, a declarat cu câteva zile în urmă Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Printre alte recomandări, instituţia a pomenit despre intrarea pe piața carburanților a marilor lanțuri de hyper/supermarketuri prezente în România. Această activitate nu ar fi una complet nouă, cu atât mai mult cu cât ele desfășoară deja activități de comercializare a carburanților în alte state europene (ex: Franța, Germania, Marea Britanie).
Lild operează 195 de magazine la nivel naţional şi a raportat în 2014 o cifră de afaceri de 3,8 miliarde de lei.
Până la publicarea acestui articol Lidl nu a comentat pe marginea acestui subiect.