Lieberson, Tagor: Dacă am fi construit în 2006, nu am fi putut vinde apartamentele
„Preţurile de construcţie au scăzut din cauza crizei. Acum este cel mai bun preţ pe care îl poţi găsi. Se construieşte cu 400 de euro/mp, faţă de 800 de euro/mp cât era în perioada de boom imobiliar. Dacă dezvoltam în 2006, nu puteam vinde atunci astfel de apartamente”, a declarat Ofer Lierberson.
Tagor a cumpărat mai multe terenuri în România înainte de criză, pe care avea în plan construcţia a mii de locuinţe. Anul trecut, după mai bine de cinci ani de la achiziţia acestora, compania a demarat primul proiect de pe piaţa locală.
„Am modificat planurile de dezvoltare penru fiecare teren pe care l-am cumpărat şi le-am ajustat la nevoile pieţei. Am venit cu apartamente mai mici, la preţuri mai mici. Totul e potrivit pentru programul Prima Casă, cu preţuri între 39.000 şi 75.000 de euro”, a mai declarat Lieberson.
Prima fază a proiectului Adora Urban Village, care cuprinde 75 de apartamente, va fi finalizată în câteva săptămâni. Investiţia pentru primele două blocuri se ridică la 6,1 milioane de euro, din care jumătate provin dintr-un credit de la Banca Carpatica. Pentru asfaltarea a două străzi care duc spre proiect, compania a folosit 250.000 de euro. În total, proiectul va avea 12 blocuri şi peste 500 de apartamente, investiţia totală fiind de 34,4 milioane de euro. Cea de-a doua fază a proiectului va fi demarată în momentul în care Tagor va reuşi să vândă 40-50% din apartamentele din prima fază. O garsonieră costă 39.000 de euro, un apartamente cu două camere costă 53.000 de euro, iar cele cu trei camere depăşesc pragul de 70.000 de euro. Preţurile nu includ TVA de 5%.
Noi proiecte la Arad, Timişoara şi Pipera
Tagor, împreună cu fondul de investiţii critanic Patron Capital, va demara lucrările la trei noi proiecte, unul la Arad, unul la Timişoara şi unul în Pipera. Lucrările la proiectul din Arad vor începe în trei săptămâni. Banca finanţatoare este Volksbank, una dintre băncile cu cea mai mare expunere în domeniul imobiliar, iar în curând va fi semnat şi contractul cu firma constructoare. Următorul proiect este cel de la Timişoara, care va fi demarat peste şase săptămâni. Proiectul din Pipera mai are de aşeptat câteva luni până la lansare.
Citeşte şi Apar trei noi proiecte rezidenţiale în România
Cât faci din centru până la Adora Urban Village
De la Ateneul Român până la proiect, fără oprire, se fac în jur de 40 de minute la ora 11 dimineaţa. Cum treci de magazinul Cora de pe Şoseaua Alexandriei, peisajul este unul amorf. În partea stângă, case mici, acoperite cu tablă printre vile mari. Nu impunătoare, doar mari. Pe partea dreaptă a şoselei, multe magazine cu materiale de construcţii. Printre altele. Continuăm drumul spre Cartierul Independenţei şi strada Libertăţii trecând de penitenciarul Rahova.
Dacă în 2007 erau constuite aici doar câteva zeci de case, acum numărul lor trece de 500. Mulţi bucureşteni şi-au ridicat aici vile, deşi nu beneficiază de canalizare. Dar o vor avea în curând. Primăria Bragadiru a demarat de câteva luni lucările de canalizare. Mai rămâne asfaltarea drumurilor. În rest, copii bat mingea pe maidan, printre câini şi multe pungi, care par să fi luat locul florilor pe terenurile care nu au fost construite încă case.
La primele două blocuri din Adora Urban Village, care au doar trei etaje, se mai lucrează la finisajele interiorare şi exterioare. Încă alte zece ca primele două vor schimba zona, iar dezvoltatorul mizează pe un parc care va fi construit în curând în cadrul proiectului, dar şi pe o linie de transport în comun, care va fi introdusă în curând. Până atunci, cei care se vor muta aici vor beneficia de un minibus, pus la dispoziţie de dezvoltator.
Dacă eşti un tânăr căruia îi place să petreacă în cluburi până la trei dimineaţa, poate că acest proiect nu ar fi cea mai bună alegere. Oficialii companiei spun că proiectul se adresează tinerilor căsătoriţi, care doresc să-şi întemeieze o familie, şi care au venituri cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro.